Casele Hakka din China


casele hakka din china

Locuintele Hakka sunt cladiri de pamant, construite de catre poporul cu acelasi nume, care si-a inceput imigrarea in sudul Chinei din partea nordica a tarii, in secolul al XVII-lea. Aceste case rotunde, din pamant batatorit, au fost ridicate in scopuri defensive, cu o singura intrare si fara ferestre la nivelul solului. Cele mai mari case Hakka acopereau 40.000 metri patrati, iar majoritatea celor care stau in picioare astazi acopera suprafete de cate 10.000 metri patrati. Stilul de arhitectura din pamant Hakka este unic pe teritoriul Chinei.

Materialele folosite in acest stil arhitectural pot fi caramida, piatra sau pamantul batatorit, cel din urma fiind cel mai des intalnit. Peretii exteriori ai acestor cladiri au, in general, grosimea de un metru, iar intreaga cladire poate fi inalta de 3 sau 4 etaje. Turete erau, adeasea, construite aditional, pentru a spori aria de capacitate defensiva. Forma rotunda a peretilor, care a devenit populara pentru mai multe constructii de mai tarziu, a adaugat valoare defensiva fortificatiilor, reducand efectul artileriilor. Un fort Hakka putea rezista unui asediu prelungit, fiind foarte bine dotat cu grane si avand o sursa interna de apa. Casele Hakka aveau si propriile sisteme, sofisticate, de canalizare.

Sursa: Descopera.ro / Ionut Popescu – Carte: Topuri Geografice

persoane au considerat acest articol util. Votează dacă ți-a fost de ajutor.