Moscheea Dijinguere Ber


moscheea dijinguere ber

... din orasul Timbuktu, a fost construita intre anii 1324 si 1327, de catre imparatul din Mali, Mansa Musa, dupa intorcerea acestuia din Hajj, pelerinajul anual la Mecca, orasul sfant al musulmanilor. Moscheea este atribuita arhitectului Abu Ishq al-Saheli. Asemenea celor mai multe cladiri stravechi din oras, constructia a trecut prin stadii succesive de dezvoltare si reparatii. Asa cum arata astazi, planul moscheei consta dintr-un sanctuar rectangular cu o curte interioara mica in capatul nordic si o curte externa mare in portiunea vestica. Cea mai veche parte a moscheei este considerata cea din vestul sanctuarului.

Aici se gasesc arcade construite din calcar, care suporta acoperisul, o caracteristica nemaintalnita nicaieri in Africa de Vest dinaintea perioadei coloniale. Dijinguere Ber are doua turnuri, unul conic, cu excrescente din lemn de salcam, la exterior, si un minaret adiacent, aflat in curtea interioara. Dijinguere Ber este considerata cea mai veche constructie musulmana a orasului Timbuktu, iar in trecut este posibil sa fi fost separata de restul localitatii. Moscheea este realizata, in cea mai mare proportie, din caramizi de pamant, acoperite cu un strat de argila, cu rol de netezire.

Sursa: Descopera.ro / Ionut Popescu – Carte: Topuri Geografice

persoane au considerat acest articol util. Votează dacă ți-a fost de ajutor.