Asamblarea mecanismelor de transformare a miscarii rectilinii-intermitente in miscare de rotatie intermitenta


In aceasta categorie intra mecanismele cu clichet.

Unele masini-unelte ca, de exemplu, raboteze, sepingurile, masinile de mortezat etc. sunt prevazute cu avansuri rectilinii periodice. Pentru realizarea acestor avansuri se intrebuinteaza frecvent mecanismul cu clichet cuplat cu un mecanism surub-piulita. Principiul de functionare al mecanismului cu clichet este similar cu cel al mecanismului biela-manivela.

Exista mai multe variante constructive ale mecanismului cu clichet.

Mecanismul cu clichet cu raza manivelei reglabila, se foloseste pentru avansul automat al mesei unui seping. Pentru montarea si reglarea acestui mecanism se procedeaza astfel:

- surubul conducator si axul se monteaza in lagarele lor inaintea altor subansambluri ale masinii-unelte;

- separat se asambleaza parghia cu clichetul si se introduce arcul in locasul din parghie; se introduce stiftul de blocare in gaura din tija clichetului si se insurubeaza capul clichetului pe capatul tijei;

- parghia asamblata se introduce liber pe ax;

- roata de clichet se monteaza cu pana pe ax;

- se leaga articulat cu ajutorul unui surub celalalt capat al parghiei cu jumatate din stanga a bielei; pe capul acesteia se insurubeaza mansonul de legatura (cu filet stanga-dreapta);

- se insurubeaza, in manson, pe aceeasi lungime, cealalta jumatate a bilei;

- se fixeaza discul-manivela pe arbore;

- se leaga articulat capatul bielei cu butonul si se introduce capul acestuia in canalul in forma de T al discului.

Butonul se fixeaza cu ajutorul unei piulite. In pozitia orizontala lungimea bielei trebuie sa fie minima.

Pozitia butonului in canal nu se regleaza la montare, ci la reglarea avansului masinii-unelte.

Mecanismul cu clichet al masinii-unelte, odata montat si reglat, trebuie sa asigure realizarea avansului in ambele sensuri si reglarea avansului incepand cu un dinte al rotii pana la un numar de dinti care corespund amplitudinii maxime de oscilatie a clichetului.

La controlul montarii mecanismului cu clichet se verifica daca planul de rotatie al discului si planul de oscilatie al parghiei sunt paralele.

Autor: Tehnologia asamblarii si montajului (I. Gheorghe, M. Voicu, I Paraschiv)

persoane au considerat acest articol util. Votează dacă ți-a fost de ajutor.