Cine au fost cei trei istorici supranumiti ulterior „istoricii nationali” ai romanilor?
Istografia a considerat drept istorici nationali ai romanilor pe:
- Titus Livius (59 i.e.n. 0 19 e.n.), autor al faimoasei opere intitulate "Ab urbe condita" ("De la intemeierea orasului"), redactata in 142 de carti si din care au mai fost pastrate pana in zilele noastre 35 de carti. Expunerea lui Titus Livius cuprinde perioada de la intemeierea Romei (753 i.e.n. - data legendara) si pana in anul 9 e.n.
- Publius Cornelius Tacitus (aprox. 55 - aprox. 120), autor al mai multor lucrari vestite, intre care: "Istorii" in 14 carti, "Anale" in 16 carti, "Dialogul oratorilor", "Germania", "Viata lui", "Agricola". In special "Istoriile" si "Analele", pastrate fragmentar, prezinta o deosebita valoare documentara. Bun psiholog si talentat scriitor, multe dintre pasajele operei lui Tacit au valoare de antologie. De la el a ramas expresia latina: sine ira et studio (adica: fara ura si partinire), prin care voia sa-si autocaracterizeze obiectivitatea de istoric. Totusi, opera sa este realizata de pe pozitii de clasa ale aristocratiei conservatoare, careia ii apartinea prin origine si educatie.
- Flavius Eutropius (sex. IV e-n, autor al unui cunoscut compendiu, redactat in jurul anului 367 si intitulat "Breverium ab urbe condida" ("Breviar de la intemeierea orasului", adica a Romei), in care trateaza istoria romanilor de la intemeierea Romei si pana sub domnia imparatului Valens (367 - 378). Eutropiu s-a referit in scrierea sa si la evenimente istorice petrecute in Dacia in secolele al II-lea si al II-lea ale erei noastre.