Marea Britanie dupa Razboiul Rece

Winston Churchill, premierul Marii Britanii pana in iulie 1945, a avut un rol decisiv in conferintele din timpul razboiului ale Puterilor Aliate si a mentinut o atitudine ferma fata de partenerul de atunci, Iosif Stalin. La Conferinta de la Potsdam de dupa razboi, Aliatii ajung la un consens cu privire la impartirea zonelor de ocupatie, insa foarte curand incepe politica de conflicte a Razboiului Rece. Britanicii nu mai au aceeasi putere de manevra in umbra noilor superputeri-SUA si URSS. Datoriile provocate de razboi apropie tara de SUA, fata de care avea deja sentimentul unui angajament, datorita relatiei speciale determinate istoric si cultural. Ca membru fondator al Organizatiei Natiunilor Unite si aliat, Marii Britanii i se acorda o pozitie permanenta in Consiliul de Securitate al ONU.

In 1945, posesiunile britanice cuprindeau inca a patra parte din suprafata globului. Cu toate acestea, in 1947, India, bijuteria imperiului, primise deja independenta, aproape toate coloniile britanice intrerup legaturile cu fosta tara mama in urmatorii 20 de ani. Ele raman unite prin Commonwealth-ul Britanic al Natiunilor, numit ulterior Commonwealth-ul Natiunilor. Pana astazi, monarhul britanic conduce Commonwealth-ul, desi pozitia sa nu implica nici o autoritate politica.

Gradul de limitare a influentei internationale a Londrei s-a demonstrat indeosebi in Criza din Suez din 1956. Impreuna cu Franta, Marea Britanie ocupa Canalul Suez dupa nationalizarea acestuia de catre presedintele egiptean Nasser. Operatiunea esueaza in urma impotrivirii hotarate a sovieticilor si americanilor. Politica nu mai era posibila fara ambele superputeri.