Istoria bronzului
Istoria bronzului
Descoperirea bronzului a marcat fara îndoiala un important progres în istoria omeniri. Bronzul este un aliaj obtinut prin combinarea aramei (în proportie de 90%) cu cositorul, arsen, antimoniu sau plumbul (în proportie de 10%).
Aliajul avea ca scop îmbunatatirea calitatii cuprului, prea moale, si coborârea temperaturii de topire (temperaturile de fuziune sunt inferioare celor specifice metalelor pure). Initial au fost exploatate zacamintele de suprafata – cele mai bogate, dar si cele care se epuizeaza cel mai repede – dupa care s-au practicat puturi sau galerii pentru a se ajunge la minerale.
În procesul metalurgic un rol deosebit de important îl joaca temperatura ce putea fi controlata prin intermediul cuptoarelor (de la simple gropi sapate în pamânt pâna la cele mai elaborate – comportând diverse procedee de aerisire, orificii de evacuare) si folosirea foalelor. Aceste operatii erau practicate de mesteri în ateliere specializate, cu amenajari si utilaje specifice.
Tehnici
Metalurgia bronzului se bazeaza pe cunostintele dobândite în timp de cei ce prelucrau arama, care putea fi prelucrata prin topire, iar odata racita prezenta o anumita duritate si pe posibilitatea obtinerii materiei prime prin arderea minereurilor sau pamânturi cristaline, la temperaturi ridicate si în contact direct cu carbunele de lemn, realizându-se astfel reductia.
Initial, cuprul era exploatat în stare nativa (filoane) – la Sialk, de exemplu, în Iran, si prelucrat apoi prin ciocanire. Indienii din America de Nord au avut la dispozitie cantitati mari de cupru nativ, pe care-l exploatau pe malurile Marilor Lacuri.
Prin topire însa, arama putea fi prelucrata mai usor, se obtineau lame taioase cum nu se realizau din piatra, iar odata tocita partea activa, obiectul putea fi retopit si remodelat la nesfârsit. Mesterii dispuneau de un inventar specific: cuptoare, creuzete, clesti s.a.m.d.
Activitatea metalurgica poate fi considerata cea mai veche activitate specializata.
Descoperirea bronzului a oferit mesterilor posibilitatea de a crea obiecte mai rezistente si mai diversificate din punctul de vedere al functionalitatii. Un alt avantaj a fost temperatura mai mica de topire (cca. 8000 C), ceea ce însemna si o economie importanta de combustibil. Gama produselor obtinute prin topirea si turnarea în forme a bronzului (se folosea metoda cerei pierdute) includea unelte, arme si podoabe.
Difuziune
Acum 3 000 de ani î.Hr. apar în Orientul Apropiat si Nordul Indiei trei factori care vor determina alte schimbari în viata oamenilor: irigatia, metalurgia bronzului si contactul cu triburile de pastori nomazi. Comunitatile agrare din Valea Nilului, a Tigrului, Eufratului, Indusului se centralizeaza, transformându-se în aglomerari urbane.
În Egipt, Siria, Fenicia, Mesopotamia, India de Nord se dezvolta si schimbul de marfuri, în masura în care acestea dispun de surse importante de materii prime, iar comunicarea între comunitati, pe aceasta cale, conduce la o uniformizare artistica si religioasa.
Din Anatolia, metalurgia bronzului se difuzeaza, peste Marea Egee, în Grecia, Peninsula Balcanica, în Thracia, Macedonia, Thessalia, apoi la nord de Balcani si de-a lungul Vaii Dunarii.
Astfel, cronologia epocii bronzului cunoaste decalaje pe largi zone geografice, reperul constituindu-l (dupa P.Reinecke) evolutia din zona sudica si respectiv din centrul Europei.
Prima vârsta a bronzului (sau bronzul vechi) este datata în mileniul III (3200-2000 î.Hr.) si constituie evolutia civilizatiei neolitice care s-a dezvoltat înainte în Asia Mica si Cyclade.
Difuzarea metalurgiei bronzului, facilitata de abundenta resurselor miniere, a condus la schimbari fundamentale în modul de viata a insularilor, la sfârsitul mileniului al IV-lea, aceasta activitate parând a fi fost limitata la productia utilitara unde decorul nu este necesar.
S-au pastrat câteva piese, arme si diverse unelte, care dovedesc impactul metalului în viata cotidiana: mai numeroase la jumatatea mileniului IV, aceste obiecte, obtinute prin batere, asigurau protectia proprietarilor, si preponderenta mesterilor de la cei specializati în tehnica prelucrarii cuprului pâna la tâmplari, mestesuguri foarte importante pentru populatiile preocupate si de navigatie.
Utilizarea bronzului explica cresterea numerica si ca volum a figurinelor din marmura din Cycladicul vechi II. Printre alte metale, argintul ce abunda, este folosit la confectionarea vaselor foarte delicate, din categoria cupelor din colectia Goulandris. Primele pyxide cilindrice, flacoane piriforme din grupul Kampos, urcioare cu cioc si cratere din grupul Kastri si Amorgos sunt ilustrate prin exemplarele cele mai reprezentative.
Însa cel mai important mod de exprimare a gustului estetic pentru locuitorii insulelor Cyclade ramâne ceramica. În afara de evolutia formelor se înregistreaza si o schmbare a decorului în functie de care specialistii stabilesc cronologia acestei perioade.
În China, epoca bronzului începe în 1 600 î.Hr.