Bronzul timpuriu
Bronzul timpuriu
Pe coasta Asiei Mici, dominând intrarea meridionala a Dardanelelor s-a dezvoltat Troia I (3000-2500 î. Hr.) , initial o asezare puternic întarita, ce ocupa o suprafata nu prea mare (diametrul fiind de 90 m). S-au pastrat parti din zidul de aparare si poarta, flancata de doua turnuri.
Asezarea apartine celei mai vechi faze a bronzului, iar sfârsitul ei s-a datorat unei puternice incendieri. Desi mesopotamienii si egiptenii cunosteau si foloseau deja scrierea, aceasta a ramas necunoscuta în aceasta zona.
În Cyclade, un mare complex insular care domina centrul Marii Egee (gr. Kyklos=cerc, insulele fiind dispuse în cerc în jurul insulei Delos), ca în toate societatile insulare, introducerea elementelor alogene nu a produs o înnoire – brutala sau nu - de populatii.
Elementele noi sunt selectate, asimilate treptat, deseori total, de societatea cycladica, însa aceasta reuseste sa-si pastreze fizionomia specifica.
Obisnuiti sa se confrunte cu saracia si cu conditii de viata deseori dure, locuitorii acestei zone sunt inventivi atunci când sunt pusi în situatia de a cauta si exploata cele câteva resurse pe care insulele le pun la dispozitia lor.
În timpul Cycladicului Vechi I (3200-2800 î.Hr.) oamenii prelucreaza obsidianul si piatra vulcanica ce abunda la Melos, marmura, plumbul,s.a.. Bronzul timpuriu se caracterizeaza prin existenta unor simple cabane, construite din materiale perisabile, înmormântari individuale în morminte cu dale din piatra (în cista) si forme ceramice putine.
Acestei perioade îi apartin mai multe grupuri culturale: gupurile Lakkoudes, Pelos si Plastiras, carora le corespund diverse figurine din marmura. Cycladicului Vechi II reprezinta apogeul civilizatiei cycladice. Siturile de locuit de pe coasta nefortificate sunt abandonate în favoarea asezarilor plasate pe înaltimi, ale caror pante mai accesibile sunt protejate prin întarituri.
Arhitectura este mai elaborata în raport cu faza precedenta, casele sunt construite din piatra, urmând un plan rectangular sau curbiform, fiind acoperite cu pamânt batatorit depus pe grinzi masive din lemn.
Începutul epocii bronzului poarta în Grecia numele conventional de Helladic, care cuprinde trei faze de evolutie: Helladicul Vechi, Helladicul Mijlociu si Helladicul Recent. Prima faza corespunde civilizatiei anatoliene a noilor veniti, care vor fi asimilati la rândul lor, catre 1950, de alti navalitori.
În aceasta perioada, Europa de sud-est este, din punct de vedere etnic, rezultatul integrarii în mediul sau cu traditie neolitica a unei succesiuni de comunitati alogene, de origini diferite, patrunse în aceasta regiune în trei mari perioade: în eneoliticul târziu, perioada de tranzitie spre epoca bronzului si spre sfârsitul bronzului timpuriu (Petre Roman).
În centrul Europei (Boemia, Republica Ceha astazi) bogate depozite de cupru si staniu au facilitat dezvoltarea tehnologiei de prelucrare a bronzului în timpul mileniului III î.Hr..
Pentru aceasta perioada sunt tipice mormintele regale si aristocratice acoperite de kurgane (barrow) sau tumuli, însa în mileniul urmator intervine o schimbare; incineratia devine o practica comuna, si înmormântarile în urna (urnfields) încep sa stabileasca un obicei.
Din amestecul culturii ceramicii snurate cu componente ale culturii paharelor în forma de clopot se nasc noi culturi, ca de exemplu, Unetice, cultura ceramicii încrustate.
În bazinul Dunarii, vestul României si nordul Iugoslaviei modul de viata, pe care M.Gimbutas îl numeste „vechi european”, continua în cadrul culturilor Nagyrév si Periam. La est se raspânesc grupuri ce au suferit procesul de indo-europenizare: Hatvan, urmat de Otomani-Wietenberg, Monteoru si Tei.