Bronzul târziu
Bronzul târziu
Distrugerea palatelor cretane după 1450 î.Hr. (cel din Knossos a fost distrus după 1400 î. Hr.) a marcat declinul civilizaţiei Minoice, şi ulterior a dezvoltării civilizaţiei Miceniene. Stilul artei miceniene şi tăbliţele cu Linearul B prezente pe insula cretană indică preznţa unei populaţii din peninsulă.
Un oraş tipic micenian are un centru, cu un palat regal fortificat. Oraşele sunt fortificate cu structuri masive ridicate din piatră, cunoscute ca ziduri ciclopice. Linearul B din această perioadă include numele zeilor greci, cum ar fi Zeus, şi detalii privind posesiunile regale.
Măştile din aur, ceramica şi vasele din aur şi argint, podoabele descoperite de Schliemann în mormintele regale sugerează o mare influenţă şi putere pe care o vor dobândi micenienii.
Troia, care are o poziţie navală foarte bună, fiind situată în apropiere de Hellespont, posedă o colecţie exorbitantă de produse miceniene. Arheologii au stabilit că oraşul a fost distrus după 1200 î.Hr.
În Europa, secolele XIII-XII î.Hr. au cunoscut o extraordinară dezvoltare a producţiei metalurgice, în timp ce regiunile centrale ale continentului, pe cursul mijlociu al Dunării, se dezvoltă un focar cultural şi o mare putere militară în acelaşi timp (Marija Gimbutas).
Se generalizează acum incineraţia, şefii militari fiind înmormântaţi în tumuli regali, cu un inventar bogat: săbii, vârfuri de suliţă, securi, armuri, coifuri şi jambiere, piese de harnaşament, podoabe de bronz şi alte artefacte.
La sfârşitul Helladicului târziu III B, în jur de 1230 î.Hr., apar în Grecia, la Micene, Kallithea, în Epir şi în jurul Salonicului, săbii, pumnale, securi, brăţări cu capetele ăn formă de spirală şi fibule arcuite în formă de spirală, ale căror origini sunt central-europene.
La rândul ei, şi Italia este influenţată de acestă cultură. Probabil, conform datelor lingvistice şi epigrafice, proto-illirii sau proto-frigienii sunt responsabili de distrugerea de distrugerea citadelelor miceniene.
Marija Gimbutas crede că patria acestora ar trebui căutată în perimetrul culturii Gáva, ai cărei purtători s-au deplasat spre sud şi sud-est în vestul Anatoliei (după cum pare să confirme şi prezenţa ceramicii specifice – urne bitronconice cu proeminenţe).
Acelaşi tip de ceramică a fost identificată şi în orizontul VIII B de la Troia, corespunzând secolului al XII-lea î. Hr..
Păstrându-şi poziţia dominantă în Europa, după momentele menţionate mai sus, cultura câmpurilor cu urne vor evolua treptat spre epoca fierului, în perioada secolelor XII-VIII î. Hr.