Amenhotep al II-lea (1427-1400)
Amenhotep al II-lea
Amenhotep al II-lea a fost al 7-lea faraon al dinastiei a XVIII- a, fiul şi urmaşul lui *Thuthmes al III- lea. În conformitate cu documentele vremii, în anul al 24-lea al domniei lui *Thuthmes al III- lea, fiul acestuia, Amenemhat, era considerat urmaşul desemnat, purtând titulatura de „fiul cel vârstnic al regelui“ şi având funcţia de „supraveghetor al vitelor lui Amon“. Mama prinţului moştenitor a fost „marea soţie regală“ Satjah.
Cândva între anii 24-35 ai domniei lui *Thuthmes al III- lea, prinţul Amenemhat a decedat, iar regina Satjah dispare de pe scena istoriei, locul ei fiind luat de Merithatshepsut a II-a , mama lui Amenhotep al IIlea.
Prin urmare, moştenitorul tronului a devenit Amenhotep al II- lea, a cărui soţie a fost Tiaa, care după unii egiptologi ar fi fost sora sa vitregă, iar după alţii chiar fiica acestuia.
Tinereţea noului suveran, petrecută la Memphis, a fost marcată de o serie de activităţi „sportive“: exerciţii cu caii şi carele de luptă, tragerea cu arcul şi vânătoarea. Acei anii au fost reamintiţi şi prin intermediul unei stele, numită a Sfinx-ului.
Potrivit documentului „el era unul care cunoaşte fiecare acţiune a lui Monthu (=zeul războiului), fără egal pe câmpul de luptă. El era unul care cunoştea caii, unul care nu avea egal în …armata numeroasă“. Stela a fost ridicată în templul consacrat zeului Re-Harakhti, identificat cu marele Sfinx.
După cum a subliniat B. M. Bryan, Sfinx-ul şi templul său au devenit un loc de celebrare a cultului strămoşilor, perpetuat până în Epoca Romană, inclusiv.
În prima parte, textul „stelei Sfinx-lui“ se referă probabil la o coregenţă a lui Amenhotep al II-lea cu tatăl său. Acest fapt este semnalat şi în alte texte, dar şi de reprezentări care apar pe diverse monumente şi nu exclud o domnie comună a celor doi, cel puţin pentru aproximativ 2 ani şi jumătate.
În favoarea acestei coregenţe pledează şi primele două acţiuni militare conduse de Amenhotep al II- lea.
Textele a două stele, una de la Amada şi cealaltă de la Elephantine, comemorează o campanie militară din anul al 3-lea al domniei. Datele despre succesiunea faptelor sau drumul parcurs de armata regală sunt mai puţin detaliate.
Trupele faraonului s-au îndreptat spre districtul Takhsy, situat la sud de localitatea Qadesh. Scopul acţiunii militare a fost înlocuirea unor şefi locali neloiali faraonului. Lipsa detaliilor privind expediţia, fapt neobişnuit pentru frazeologia textelor din Epoca Imperiului, reflectă probabil o campanie nesemnificativă.
Mulţi egiptologi sunt de acord asupra faptului că Amenhotep al II-lea a fost trimis în Retenu (Siria), de către tatăl său *Thuthmes al III-lea, în calitatea sa de coregent. Scopul acţiunii a fost întărirea prezenţei militare din acea zonă.
Ceea ce numesc documentele vremii campania din anul al 7-lea de domnie este de fapt prima campanie proprie şi de anvergură a lui Amenhotep al II-lea.
Armata regală s-a îndreptat spre Retenu (Siria) cu scopul de a mări frontierele regatului. Faraonul parcurge pe coasta siropalestiniană un itinerar destul de bine cunoscut: de la Edom (probabil pe malul vestic al Orontes-lui), ajungând la oraşul Niya (ai cărui locuitori nu opun rezistenţă), apoi a fost întâmpinat de prinţul Qadesh-ului (în apropierea acestui oraş va organiza o vânătoare regală), iar ultimul habitat atins de armatele lui Amenhotep al II-lea a fost Tell Khashbe, la vest de aşezarea Baalbek. După aceea armata faraonică se întoarce spre ţară, iar Amenhotep ajunge la Memphis.
Mult mai amănunţit a fost descrisă campania din anul al 9-lea de domnie. Amenhotep al II-lea şi-a concentrat forţele spre Canaan. Micile regate dominate de egipteni în Retenu se pare că au fost instigate de oficialităţile din Mitani.
Din motive propagandistice, textele egiptene vorbesc de capturarea unui număr incredibil de mare de prizonieri: 89.000 de oameni. Nu putem exclude şi posibilitatea ca cifra să se refere la totalul celor învinşi, supuşi şi rămaşi la faţa locului, dar în nici un caz la cei aduşi pe teritoriul egiptean.
Cu toate acestea, campania a avut urmări importante. Probabil s-a încheiat un tratat de pace cu Mitani-ul, motiv pentru care, după campania din anul al 9-lea de domnie n-au avut loc alte acţiuni militare în zona siro-palestiniană.
Amenhotep al II-lea a fost stăpânul unui imperiu care la sud se întindea până la cataracta a IV-a a Nilului, adică până în Napata. Numai câteva texte ne informează cu privire la expediţiile organizate în Kush (adică înspre sud) şi Punt (spre Marea Roşie).
Campania nubiană ne este relatată de textele provenind din capela Nr. 4 de la Ibrins, care aparţine vice-regelui Nubiei, Usersatet. Captura de război cuprinde şi „50 de oameni, care conduc care de luptă“. Date referitoare la o expediţie către Punt provin dintr-un mormânt anonim de la Theba (TT 143), aparţinând unui demnitar care a trăit cu siguranţă sub domnia lui Amenhotep al IIlea.
Un teritoriu atât de vast necesita şi o administraţie bine organizată. Se cunosc mai mulţi mari demnitari ai perioadei, unii dintre aceştia au activat încă din timpul domniei lui *Thuthmes al III-lea, iar alţii erau oameni noi, de încredere, ai lui Amenhotep al II-lea.
Astfel, Amenemopet îndeplinea funcţia de vizir, iar fratele său (Sennefer) era „primarul“ Thebei. Faptul că Amenhotep al II-lea îi aprecia reiese şi din onoarea de care se bucurau cei doi de a poseda morminte în Valea Regilor, deşi ambii mai aveau amenajate morminte la Sheikh Abd el-Gurna (TT 48-Amenemopet şi TT 42-Sennefer).
Usersatet a crescut împreună cu viitorul rege şi alţi membrii ai familiei regale, ajungând în cele din urmă vice-regele Nubiei.
Qenamon l-a însoţit pe Amenhotep al II-lea în Retenu, poseda mai mult de 80 de titluri şi epitete, dar cea mai importantă demnitate pe care o deţinea a fost cea de „administrator al Peru-nefer“, adică al reşedinţei regale şi al bazei navale a regelui de lângă Memphis.
Comanda efectivă a armatei i-a revenit lui Amenemheb. Mormântul său theban (TT 85) este important datorită faptului că prin intermediul inscripţiei biografice pe care o conservă aflăm că înaltul demnitar a îndeplinit funcţii militare şi în timpul domniei lui *Thuthmes al III-lea.
Activitatea edilitară a lui Amenhotep al II-lea s-a înfăptuit prin intermediul arhitectului Minmose, cel care poseda două titulaturi semnificative: „şef al construcţiilor în templele tuturor zeilor“ (Urk. IV, 1443.1) şi „supraveghetor al lucrărilor de construcţii în templele zeilor Egiptului de Sus şi de Jos“(Urk. IV, 1448, 14). Cu alte cuvinte, Minmose a fost responsabil cu restaurarea, construirea şi păstrarea templelor, îndeplinind rolul de arhitect şef, având însă şi o titulatură religioasă semnificativă.
Principalele edificii şi monumente ale lui Amenhotep al II-lea există la Amada (templul său şi al lui *Thuthmes al III-lea), la Buhen (templul nordic dedicat zeilor Horus, Min, Isis şi Hathor), la Gizeh (templul dedicat Sfinx-ului), la Heliopolis (un obelisc), la Hermopolis (unde, după textul inscripţiei unui demnitar theban, Amenhotep al II-lea a construit un palat în 2 zile !), la el-Kab (un templu, ulterior mărit de *Ramses al II-lea), la Theba-malul vestic (un templu mortuar, iar la Deir el-Bahari a completat templul mortuar al lui *Thuthmes al III-lea).
Trebuie remarcat faptul că în primii 3 ani de domnie construcţiile au fost edificate în numele ambilor faraoni, al regelui şi al coregentului său, adică *Thuthmes al III-lea şi Amenhotep al II-lea. În acelaşi interval, la Karnak, ambii au participat la campania de discreditare a monumentelor aparţinând reginei *Hatshepsut.
După această acţiune de îndepărtare a numelui fostei suverane, a început construirea templului lui Amenhotep al II-lea de la Karnak, unde s-a celebrat sărbătoarea sed, edificiu situat în zona complexului dedicat zeului Amon.
O asemenea activitate edilitară reflecta fără doar şi poate abilitatea suveranului de a organiza treburile interne ale ţării, dar şi starea economică a Egiptului la acea vreme. Pe bună dreptate, numele său nebti era „Măreţ prin forţa sa, cel care este încoronat la Theba“.
O menţiune specială merită mormântul său din Valea Regilor ( KV 35), descoperit de egiptologul francez V. Loret în 1898. În primul rând, până la descoperirea mormântului lui *Tutankhamon de către H. Carter (1922), Amenhotep al II-lea a fost singurul faraon egiptean al cărui sarcofag şi a cărui mumie au fost descoperite în mormântul propriu.
Pe de altă parte, preoţii egipteni au folosit ulterior mormântul lui Amenhotep al II-lea drept „ascunzătoare“ pentru şaisprezece mumii, printre care cele mai cunoscute sunt cele ale lui *Thuthmes al IV-lea,*Amenhotep al IIIlea, *Merenptah, * Ramses al IV-lea, *Ramses al V-lea, *Ramses al VIlea, Sethi al II-lea etc.
Sursa: Miron Cihó, Lexiconul Faraonilor