Amyrtaeus (404-399)
Amyrtaeus
În 414/413, în Egipt a izbucnit o rebeliune împotriva dominaţiei persane. Nu se ştie dacă în fruntea acestei mişcări era Amyrtaios, oricum el se va proclama faraon nouă ani mai tîrziu şi ca atare nu se exclude posibilitatea ca această revoltă să fi fost condusă de un al dinast local din Deltă.
În 410, după relatările papirilor arameeni de la Elephantine, egiptenii au devastat templul zeului Jahve, când satrapul Egiptului, Arsames, se găsea la curtea imperială de la Susa.
Pe baza datelor prezentate de către P. Salmon, Amyrtaios s-a proclamat faraon la data de 2 decembrie 405 şi a inaugurat dinastia a XXVIII-a a lui Manethon, fiind de altfel şi unicul reprezentant al acesteia. Domnia sa a durat 6 ani, până spre sfărşitul anului 399. Însă după opinia majorităţii egiptologilor, Amyrtaios ar fi ajuns la tronul Egiptului odată cu moartea lui Darius al II-lea, adică în 404.
Acesta este probabil fiul lui Pausiris şi nepotul lui Amyrtaios din Sais, colaboratorul dinastului libian Inaros, cel care a condus, între 463-451, revolta împotriva lui Artaxerxes I. Din aceste motive, deseori faraonul în discuţie este este reţinut sub numele de Amyrtaios al II-lea.
După cum am văzut, egiptenii au încercat să scape de jugul persan încă din 414/ 413. P. Salmon respinge ipoteza lui H. Gauthier conform căreia mercenarii greci ar fi sprijinit revolta egiptenilor, invocând faptul că athenienii erau angajaţi în războiul peloponeziac.
În 404, odată cu venirea la putere a lui Artaxerxes al II-lea, a reizbucnit rebeliunea egiptenilor. Deşi după Manethon, la acea vreme regele era Amyrtaios, după papirii de la Elephantine zona Egiptului de Sus era încă sub stăpânirea perşilor.
În cursul anului 401, Egiptul de Sus, incluzând şi oraşul Elephantine, a fost ocupat de către Amyrtaios. În anul următor, 400, faraonul a autorizat, la data de 19 iunie, 400 evreii de la Elephantine să-şi reconstruiască templul, decizie menţionată de Papirusul arameean nr. 35 de la Muzeul din Brooklyn.
În acelaşi timp, o armată persană condusă de către Abrocomas a fost concentrată în Fenicia cu scopul de a ajunge în Egipt. Însă conflictul dintre prinţul Cyrus şi Artaxerxes al II-lea amână atacul perşilor asupra Egiptului.
În acelaşi an, amiralul lui Cyrus, un anume Tamos , originar din Memphis, s-a refugiat în Egipt, însă a fost asasinat de către faraon. După relatarea lui Diodor din Sicilia acel suveran al Egiptului era Psammetik, dar cum a dovedit egiptologul belgian H. de Meulenaere, în realitate acest Psammetik era de fapt Amyrtaios. Cu toate acestea, nu toţi egiptologii acceptă această opinie, după unii moartea lui Tamos s-a datorat unui alt dinast al Deltei, probabil un rival al lui.
Acestea sunt puţinele date care se cunosc în legătură cu Amyrtaios, despre a cărui domnie textele egiptene aproape nu relatează nimic, excepţie fiind „Cronica Demotică“. Relatările acesteia sunt succinte, dar şi contradictorii. Amyrtaios ar fi ajuns la domnie datorită dorinţei de a face dreptate, însă într-un alt pasaj documentul menţionează faptul că oracolul egiptean anunţa că fiul său nu-i va succeda la domnie, deoarece zeii l-ar fi pedepsit pe Amyrtaios din cauza nedreptăţilor săvârşite.
Papirusul arameean nr. 13 de la Muzeul Brooklyn, descoperit la Elephantine, aparţinând comunităţii evreieşti a localităţii, menţionează faptul că la data de 1 octombrie 399, Amyrtaios era deja mort, iar tronul Egiptului a fost preluat de către succesorul său, Nepherites I.
Sursa: Miron Cihó, Lexiconul Faraonilor