ANTEF I (2125-2112)


ANTEF I

ANTEF I

Istoria oficială a dinastiei a XI-a thebane a fost „inaugurată“ de către nomarhul Antef, fiul „stăpânei casei“ Ikui.

Personajul în cauză apare printre cei cărora *Thuthmes al III-lea a prezentat ofrande în Lista sa din templul de la Karnak(actualmente la Muzeul Luvru din Paris, Inv. E. 13481 bis). Printre reprezentanţii dinastiei în cauză apar: prinţii Antef şi Mentuhotep I, Antef I şi *Antef al II-lea.

Mentuhotep I, următorul prinţ local, guvernator al Thebei, s-a căsătorit cu Neferu I, de unde au rezultat doi fii: Antef I şi *Antef al II-lea. Ulteriror, primul i-a atribuit(post-mortem)tatălui său titulatura de faraon, cu toate că acesta n-a domnit niciodată în această calitate.

La acea vreme, în Egiptul divizat, dinastia a XI-a thebană era în conflict cu dinastia a X-a herakleopolitană, care controla Delta şi o parte din Egiptul de Mijloc. Zona de „tampon“ dintre cei doi era în regiunea Abydos-ului.

Cel care, în cadrul Thebei şi al dinastiei a XI-a, s-a proclamat faraon pentru prima dată a fost Antef I, cu toate că era departe de a controla întregul teritoriu al Egiptului. A reuşit să ducă o campanie victorioasă împotriva lui Ankhtifi, guvernatorul a 3 nome aflate la extremitatea sudică a Egiptului de Jos. Koptos, Dendera, el-Kab şi Hierakonpolis au fost cucerite de către Antef I, cel care a reuşit să reunifice Egiptul de Sus. În schimb, Egiptul de Jos a fost controlat în continuare de către reprezentanţii dinastiei a X-a herakleopolitane.

În privinţa titulaturii lui Antef I, dar şi a celorlalţi doi „faraoni“ cu acelaşi nume, se observă o particularitate. Documentele prezintă o titulatură regală constând numai din numele-Horus şi cel de naştere.

Cea mai logică explicaţie a fenomenului, cel puţin din punctul nostru de vedere, la oferit egiptologul francez S. Aufrère: pentru legitimarea proriilor domnii, cei trei Antef-i s-au folosit de modelul regalităţii thinite, contrar rivalilor herakleopolitani care imitau titulaturile faraonilor Regatului Vechi. Nu multe sunt documentele care-l menţionează pe Antef I.

Pe lângă cele descrise mai sus, se mai poate evidenţia şi un bloc de piatră de la Tod, aparţinând templului funerar al lui *Mentuhotep al II-lea (actualmente în posesia Muzeului Egiptean din Cairo, JE 66331), pe care sunt prezenţi şi trei faraoni cu numele Antef, primul fiind Antef I.

În timpul Primei Perioade Intermediare a apărut un nou tip de mormânt, săpat în stâncă, având o sală lată la capătul căreia se găseau stâlpi patrulateri.

Denumiea în arabă a şirului de stâlpi(saff „rând, şir“) a oferit şi numele tipului de mormânt folosit de către egiptologi: mormânt-saff. De la aceşti stâlpi pornea un coridor îngust care ducea spre capela mormântului, unde apoi s-a săpat un puţ adânc pentru depunerea corpului celui decedat.

La el-Tarif, în marele cimitir al oficialilor vremii, pe locul numit astăzi de către localnici Saff el-Dawaba, Antef I şi-a construit o asemenea sepultură de dimensiuni mari: 300 m lungime şi 54 m lăţime, cu trei capele.

Sursa: Miron Cihó, Lexiconul Faraonilor

persoane au considerat acest articol util. Votează dacă ți-a fost de ajutor.