APRIES (589-570)


APRIES

APRIES

Apries, fiul lui *Psammetik al II-lea, este al 4-lea faraon al dinastiei a XXVI-a saite. După Herodot (III, 1) el ar fi avut o fiică numită Nitetis.

Pe baza datelor biblice, clasice şi mai puţin egiptene antice, domnia sa se caracterizează prin lupte purtate atât în interiorul, cât şi în afara graniţelor Egiptului. Apries, urmând linia politicii externe stabilită de tatăl său, s-a implicat în politica Asiei vestice, pe care chiar dacă nu a dominat-o cel puţin a reuşit să o influenţeze.

Probabil, încă din primul an al domniei sale a întreprins o expediţie contra Sidon-ului, acţiune în urma căreia a reuşit să restabilească autoritatea egipteană asupra oraşului-stat fenician. Însuşi documentele babiloniene ale lui Nabukodonosor al II-lea au recunoscut faptul că o forţă inamică – nespecificată, dar ea nu putea fi decât Egiptul lui Apries – ameninţa populaţia din zona munţilor libanezi.

Această primă acţiune militară victorioasă a tânărului faraon a avut o influeneţă covârşitoare asupra regelui Iudeii, Zedekiah. Acesta din urmă încrezător în succesele aliatului său, în anul 589 se răzvrătise împotriva babilonienilor, cei care l-au instalat ca rege vasal la tronul din Ierusalim. În conformitate cu sursele biblice, dar şi a relatărilor lui Josephus Flavius (Ant.iud., X, 7, 3), Zedekiah a fost susţinut în tentativa sa şi de regi din Edom, Moab, Ammon, Tyr şi Sidon.

Replica lui Nabukodonosor al II-lea n-a întârziat. Spre sfârşitul toamnei lui 589 trupele sale au înaintat spre Siria centrală, stabilindu-şi cartierul general la Riblah. Armata babiloniană urma să fie divizată în două corpuri: unul a fost trimis spre coasta estică a Mării Mediteraneene, cu scopul de a controla manevrele lui Apries din acele teritorii, iar un altul s-a îndreptat spre Ierusalim.

Succesele temporare obţinute de către trupele egiptene împotriva primului contingent babilonian au amâtat asediul Ierusalimului, oferind posibilitatea lui Zedekiah să solicite „oficial“ ajutorul Egiptului. Prin descoperirile de la Lakhish, ne referim la 21 de ostraca ebraice, aflăm şi numele solului trimis de către regele Iudeii la curtea lui Apries.

În conformitate cu textul ostracon-ului nr. 3, „…comandantul oştirii Koniah, fiul lui Elnathan, a coborât cu scopul de a merge spre Egipt“. La solicitarea lui Zedekiah răspunsul lui Apries a fost pozitiv, astfel că armata sa mai puţin numeroasă a început marşul, în toamna lui 588, spre Ierusalim. Între timp, în capitala Iudeii s-au format două tabere.

Unii, în frunte cu regele şi apropiaţii săi şi-au pus toate speranţele în ajutorul lui Apries, în timp ce profetul Ieremia a susţinut că orice rezistenţă faţă de babilonieni este de prisos. Datorită unor manevre militare abile ale lui Nabukodonosor al IIlea, trupele lui Apries în loc să ajungă în apropierea Jerusalmului au fost nevoite să se retragă spre Egipt.

Astfel, în 587 Ierusalim-ul a fost capturat, iar învingătorul a strămutat o parte a populaţiei Iudeii în Babilon (= captivitatea babiloniană). Cei care au rămas la faţa locului l-au ucis pe locţiitorul lui Nabukodonosor al II-lea, apoi înspăimântaţi, s-au îndreptat spre Egipt.

Printre aceştia s-a aflat şi profetul Ieremia. Foarte probabil că din rândurile evreilor care au ajuns atunci pe teritoriul Egiptului s-a format mai târziu colonia evreiască de la Elephantine, care a jucat un rol important în istoria Egiptului din perioada epocii persane.

Al doilea eveniment major al politice externe din timpul domnie lui Apries demarează de la sfârşitul anului 572, când căpetenia libiană Adrican trimite un emisar la curtea faraonului cu scopul de a primi ajutor să contracareze creşterea puterii oraşului Kyrene condus de către Battus al II-lea.

Apries, interesat de limitarea influenţei economice a oraşului Kyrene în bazinul estic al Mării Mediteraneene, va trimite un contingent alcătuit numai din soldaţi egipteni, fără a-i utiliza pe mercenarii greci care nu se arătau încântaţi să lupte împotriva confraţilor săi eleni.

Din cauza înfrângerii forţelor egiptene la Irasa, în cadrul armatei va izbucni o revoltă. În 571, pentru restabilirea ordinii interne, Apries l-a însărcinat pe generalul Iahmes să pună capăt atrocităţilor. Însă trupele faraonice îl vor proclama pe Iahmes faraon al Egiptului.

Ca urmare, va începe un război civil între Apries şi Iahmes, a cărui desfăşurare ne este relatată numai de o singură sursă internă, o stelă datând din anul al 4-lea al domniei lui *Iahmes al II-lea. Textul obiectului, destul de fragmentar, a fost recent republicată de către egiptologul german E. Edel.

Coroborând datele acestuia şi informaţiile prezentate de autorii clasici se pot trage următoarele concluzii: a) în anul 1 al domniei lui *Iahmes al II-lea, în 570, Apries a fost înfrânt la Momemphis (actuala localitate Kom el- Hisn), în urma căreia Iahmes al II-lea devine stăpânul asupra zonei vestice a Deltei Nilului; b) Apries se refugiează la curtea regelui babilonian Nabukodonosor al II-lea, iar în 567, acesta din urmă a atacat Egiptul cu scopul de a-l instala pe tronul Egiptului pe Apries în calitate de vasal.

Există un dezacord între relatările surselor greceşti şi textul egiptean amintit cu privire la moartea lui Apries. În conformitate cu relatările lui Herodot (II. 169), după bătălia de la Momemphis, Apries a fost ţinut captiv o perioadă în capitala Egiptului, Sais, după care din cauza mâniei supuşilor, *Iahmes al II-lea l-a predat compatrioţilor săi care l-au sugrumat.

După sursa egipteană, moartea lui Apries a survenit după atacul babilonienilor. În ceea ce ambele surse coincid este informaţia potrivit căreia Apries a fost înmormântat la Sais de către *Iahmes al II-lea, beneficiind de onoruri regale.

Apries, asemănător regilor din Epoca Saită, a fost un edil recunoscut. La Memphis a ridicat sau a restaurat construcţii în beneficiul zeului Ptah, apoi a contribuit la restaurarea altor edificii pioase ale divinităţilor locale din Athribis, Sais sau Philae.

Nu este exclus ca în sudul ţării, la Elephantine să fi ridicat o puternică fortăreaţă, localitate în care a fost descoperită şi o statuie a generalului său Neshor, însărcinat cu reprimarea unei revolte a soldaţilor.

În anul al 13-lea al domniei sale, la Memphis, a ridicat o stelă care actualmente se află în micul muzeu din localitate, pe lângă statuia colosală a lui *Ramses al II-lea. Textul, unul arhaizant, construit după frazeologia documentelor regale din epoca Regatului Vechi, este un decret prin intermediul căruia Apries a delimitat o zonă a Memphis-ului în beneficiul cultului zeului Ptah.

Sursa: Miron Cihó, Lexiconul Faraonilor

persoane au considerat acest articol util. Votează dacă ți-a fost de ajutor.