Meduza cu uriasul clopot de gelatina


Meduza cu uriasul clopot de gelatina

Meduza cu uriasul clopot de gelatina

Meduza uriasa a marilor nordice (Cyanea capillata arctica), ruda cu galera portugheza, detine recordul in randul celenteratelor. Umbrela numita si cupola sau clopot are dimensiunea de 2 m, iar fasciculele de tentacule care atarna de ea masoara 20-30 m, atingand deci lungimea corpului unei balene mari.

Un exemplar esuat in golful Massachusetts avea un clopot cu diametrul de 2,28 m si tentacule intinse pe 36,5 m. Umbrela cu margini franjurate, de culoare roza sau albastra-rosiatica, este fluorescenta, scanteind in lumini de un verde pal. Aceasta coloratie a umbrelei, ca si tentaculele lungi, vesnic in miscare, dau acestui animal o neobisnuita frumusete.

Ca si in cazul altor meduze, tentaculele sale sunt acoperite de celule urticante din care tasnesc filamentele secretoare de substante iritante.

Meduza se serveste de ele pentru a-si omora dusmanii. Arsurile provocate de ea sunt extrem de dureroase atat pentru pestii mari, cat si pentru om. Studierea toxinei fabricate de meduze (hipnotoxina) a dus la explicarea fenomenului de anafilaxie.

Prima injectie facuta cu venin a fost suportata relativ usor. A doua, facuta dupa un interval de doua saptamani, desi mult mai slaba, a avut efecte mortale. Prima injectie a provocat sensibilizarea organismului care n-a mai suportat-o pe a doua.

Prin miscarile regulate ale umbrelei lor, meduzele au trezit totdeauna interesul oamenilor de stiinta. Contractia lor poate fi comparata cu a inimii: are un anumit ritm si o anumita frecventa, elimina la fiecare pulsatie o anumita cantitate de lichid si este determinata de anumite impulsuri, impuse de unele conditii de mediu.

Desi celenteratele sunt socotite fiinte primitive, totusi sistemul lor nervos este foarte eficace, permitand meduzelor sa se adapteze perfect mediului marin si sa supravietuiasca de sute de milioane de ani. Cercetarile academicienilor romani Eugen Pora si Petru Jitariu, care au injectat bule de aer in palariile meduzei Aurelia, au scos la iveala noi lumini asupra vietii acestui clopot ratacitor al marii.

Sistemul nervos al meduzei se concentreaza in doua inele: unul mai subtire la marginea externa, altul mai gros la marginea interna a umbrelei, unde se afla si statocista, organ de echilibru.

Celulele nervoase din inele sunt de doua tipuri: unele mici, cu rol sensitiv; altele mari, carora li se atribuie un rol motor. Legatura dintre ele se face cu ajutorul unor sinapse al caror rol nu este inca bine cunoscut.

Experientele cu bula de aer injectata in palarie, efectuate de catre savantii romani menite sa deregleze echilibrul meduzei, au evidentiat reactia de echilibrare a animalului.

Miscarile de contractie au fost dirijate de inele nervoase care joaca rolul unor centre de coordonare a intregii activitati motorii a meduzei. Tot acest sistem nervos primitiv dar foarte eficace le permite sa sesizeze si sa previna cresterea sau scaderea salinitatii si modificarile produse in actiunea mecanica a valurilor.

Nu-i de mirare ca, in ultimii 30-40 ani, bionistii, cei care studiaza brevetele naturii care pot fi aplicate in tehnica, au constatat ca tocmai datorita acestei particularitati a sistemului nervos, meduza reprezinta cel mai sensibil barometru natural.

Cand o furtuna e anuntata de o miscare puternica a vantului meduzele coboara la 20-50 m adancime, unde ondulatiile valurilor se simt mult atenuate.

Barometrele clasice cu arc sau cu mercur ne previn doar cu 10-15 minute inainte de furtuna, cand incepe brusca scadere a presiunii atmosferice.

Dispozitivele bionice inspirate de meduze si formate dintr-un cornet de captare a infrasunetelor, un rezonator, un cristal piezoelectric cu rol de transformator, un amplificator si un inregistrator anunta furtunile cu 15 ore inainte de dezlantuirea lor.

Sursa: Enciclopedia curiozitatilor din natura, Tudor Opris

persoane au considerat acest articol util. Votează dacă ți-a fost de ajutor.