Călătoriile lui Ibn Battuta
Ibn Battuta (1304 — 1377) a fost cel mai mare geograf din secolul al XIV-lea, berber de origine, născut la Tanger (Africa de nord-vest). El a fost unul dintre cei mai mari călători ai tuturor timpurilor şi ai tuturor popoarelor.
În 1325, Ibn Battuta a plecat, se pare pentru treburi comerciale, pe uscat din Tanger la Alexandria (Egipt) şi de atunci încep peregrinările sale. El a vizitat Egiptul, a urcat pe Nil până la prima cataractă, a vizitat Siria, regiunile de graniţă ale Asiei mici, „locurile sfinte” din Arabia de vest şi Irakul. Apoi, după ce a stat doi ani la Mecca, a plecat pe coastă, spre sud, până în Yemen — desigur tot în scopuri comerciale — iar de acolo pe mare, până în strâmtoarea Mozambic. La înapoiere, călătorind pe mare, Ibn Battuta a ajuns prin Zanzibar în Ormuz, a vizitat insulele Bahrein şi Iranul de sud, apoi s-a întors în Egipt. După aceea, prin Siria şi Asia mică el a ajuns până în oraşul Sinop, la Marea Neagră, a trecut marea şi a debarcat pe coasta sudică a Crimeii, iar de acolo s-a îndreptat spre oraşul Sarai-Berke (1333), capitala Hoardei de aur tătare, situat în regiunea cursului inferior al Volgăi, pe Ahtuba superioară. Când a ajuns acolo el era deja un negustor bogat. Spre nord el a atins oraşul Bolgar, se pare pentru a cumpăra blănuri, dar nu s-a putut hotărî să pătrundă mai departe în „Ţara Beznei”: „...Am renunţat la această expediţie din pricină că era foarte primejdioasă şi, de asemenea, pentru că acolo nu erau de aşteptat câştiguri serioase...”
Din Sarai, Ibn Battuta a însoţit o solie tătară la Constantinopol. După ce s-a întors la Sarai-Berke, el a plecat curând la Horezm. După un drum de 40 de zile prin câmpia de lângă marea Caspică şi prin podişul pustiu Ustiurt, el a ajuns la oraşul Urghenci, iar de acolo, în 18 zile, la Buhara. El a vizitat apoi Samarkandul, a cotit spre sud, a traversat fluviul Amu-Daria, a trecut peste munţii Hinducuş, a coborât în valea Indului mijlociu şi prin Punjab a ajuns în oraşul Delhi. Acolo a trăit câţiva ani ca negustor sau funcţionar al sultanului din Delhi, care stăpânea atunci aproape întreaga Indie de nord. În 1342, Ibn Battuta a fost trimis de sultan în China, dar pe drum, în India de sud, a fost jefuit. Câtva timp a trăit în mizerie pe coasta Malabar, până când a intrat în slujba cârmuitorului musulman al insulelor Maldive.
După ce şi-a procurat bani, Ibn Battuta a trecut în Ceylon, iar de acolo a plecat pe calea comercială maritimă obişnuită spre China, ajungând în portul „Zeitun” (Ţiuanciu de pe coasta vestică a strâmtorii Taiwan): în secolele XIII—XIV în acest port exista un mare cartier comercial arab. În China, Ibn Battuta a vizitat oraşul Hanbalîk (Pekin). Din „Zeitun” pe acelaşi drum s-a întors în Ceylon, iar de acolo prin Malabar, Arabia, Siria şi Egipt s-a înapoiat la Tanger (1349), apoi a vizitat Granada (Spania).
În patrie, Ibn Battuta s-a instalat în oraşul Fes, a însoţit o solie a sultanului din Fes până în oraşul Timbuctu de pe fluviul Niger, străbătând partea de apus a Saharei, a navigat pe cursul mijlociu al Nigerului şi s-a întors la Fes prin podişul Ahaggar, străbătând Sahara centrală (1354).
Cu această călătorie, Ibn Battuta şi-a încheiat peregrinările. Spre sfârşitul vieţii, el a dictat descrierea călătoriilor sale „bizuindu-se numai pe memoria sa”, după cum menţionează comentatorii. În 25 de ani el a străbătut pe uscat şi pe mare circa 120.000 km. El a vizitat toate posesiunile musulmane din Europa, Bizanţul, Africa de nord şi de est (până la 10° latitudine sudică), Asia anterioară şi centrală, India, Ceylonul şi China. El a ocolit ţărmurile Oceanului Indian de la strâmtoarea Mozambic până la strâmtoarea Malacca şi ţărmurile continentale ale mării Chinei de sud.
Cartea „Călătoriile lui Ibn Battuta” a fost tradusă în mai multe limbi europene. Cuprinzând un uriaş material geografic, istoric şi etnografic, ea prezintă şi astăzi un mare interes pentru studierea istoriei medievale a ţărilor vizitate de el, precum şi a unor vaste regiuni din Rusia. Acolo unde Ibn Battuta vorbeşte despre lucrurile văzute de el însuşi, adică în cea mai mare parte a lucrării sale, relatările sale sunt, de regulă, absolut autentice. Dar şi datele strânse de el din relatările altora despre ţările îndepărtate, în ciuda elementelor fantastice, au atras pe bună dreptate atenţia istoricilor, ca, de pildă, datele despre „Ţara Beznei” — Europa şi Asia de nord.
Sursa: Istoria Descoperirilor Geografice, I.P Maghidovici – Călătoriile lui Ibn Battuta