Rolul cărţii lui Marco Polo în istoria geografiei
Rolul cărţii lui Marco Polo
În „Cartea” lui Marco Polo sunt descrise sau menţionate nu numai regiunile vizitate de el însuşi sau de tatăl şi unchiul său, dar şi alte ţări, uneori foarte îndepărtate.
Dacă strângem tot materialul geografic presărat prin diferitele părţi ale „Cărţii”, ne putem face o idee, desigur convenţională, despre cunoştinţele geografice ale veneţianului, despre „Lumea după Marco Polo”. Tocmai o astfel de hartă a întocmit Henry Yule, cunoscutul comentator englez al „Cărţii”; harta este reprodusă aici într-o formă simplificată.
În secolele XIV—XV, „Cartea” lui Marco Polo a fost unul dintre îndreptarele folosite pentru întocmirea hărţilor geografice ale Asiei. Nomenclatura sa geografică este repetată în mare măsură pe harta catalană a lumii din 1375 şi într-o serie de alte hărţi cunoscute, printre care planisferul lumii din 1459 al lui Fra Mauro.
Însă cartografii medievali de mai târziu au folosit, desigur, şi alte izvoare, adesea mult mai puţin exacte decât „Cartea” veneţianului, care, în general, a respectat adevărul; s-a folosit, de asemenea, o carte a unui autor francez anonim scrisă într-un stil atrăgător, dar plină de cele mai absurde fantezii şi chiar minciuni, intitulată „Călătoria lui Sir John Mandeville” (personaj imaginar).
„Cartea” lui Marco Polo a jucat un rol foarte important în istoria marilor descoperiri. Hărţile întocmite sub puternica influenţă a lui Polo au fost folosite de organizatorii şi conducătorii expediţiilor portugheze şi ai primelor expediţii spaniole din secolele XV—XVI, iar lucrarea sa a fost o carte de căpătâi pentru „cosmografii” şi navigatorii de seamă, printre care şi Columb.
„Cartea” lui Marco Polo face parte dintre rarele lucrări medievale — opere literare sau lucrări ştiinţifice — care se mai citesc cu interes şi astăzi. Ea a intrat în „fondul de aur” al literaturii universale, a fost tradusă aproape în toate limbile europene şi în multe alte limbi, fiind mereu editată în majoritatea ţărilor lumii.
Cu cât trece mai mult timp de la întocmirea primei versiuni a „Cărţii” (1298), cu atât mai mult interes trezeşte ea, nu numai la specialiştii în geografie, istorie, etnografie şi filologie, dar şi în rândurile publicului larg. Ultima ediţie în limba rusă a apărut în 1955.
Sursa: Istoria Descoperirilor Geografice, I.P Maghidovici