Scurtă istorie a Africii


scurtă istorie a Africii
Harta Africii 1600 (Ilustraţie: Sebastian Münster)

Scurtă istorie a Africii

Africa – este continentul unde a apărut ca specie omul, cu 5 milioane de ani în urmă, de-a lungul riftului afro-asiatic. Un schelet fosil feminin cvasi complet, Lucy, datând de 3 milioane de ani, a fost descoperit de curând în Etiopia.

De altfel, acum 130.000 de ani, tot acolo a apărut şi Homo Sapiens, din care se trag oamenii actuali. Vechimea civilizaţiilor Africii este diferită de la o zonă la alta, migraţiile şi contactele au fost numeroase între sudul, centrul şi nordul Africii, între Africa şi Australia pe de o parte, Africa şi Eurasia pe de alta.

În general, este convenit faptul că civilizaţia egipteană a atins cel mai ridicat vârf dintre toate civilizaţiile Africii. Şi, deşi acest vârf este perceput în mileniul 4 î.H., totuşi voci îndrăzneţe afirmă că modelul piramidei ca tip cultural este cu mult mai vechi, ţine de civilizaţiile ultimei glaciaţiuni, care s-a sfârşit acum 18.000 de ani, datarea lor fiind, în acest caz, mileniul 11 î.H.

Dar astfel de voci leagă originea omului de migraţia dinspre sudestul Asiei, prin dispariţia continentului Lemuria - Mu. Datarea după medoda înjumătăţirii carbonului în timp, evocă totuşi mileniul 5-4 pentru Egiptul vechi şi cam 12.000 î.H. pentru migraţia lui Homo Sapiens către Asia (via Europa, ori pe calea apei, din insulă în insulă).

Evident, acolo, ca şi în alte părţi ale Africii, această civilizaţie a fost precedată de viaţa în caverne şi de civilizaţia rupestră, a Omului de Neanderthal, una dintre cele mai bine reprezentate, mai interesante ca tematică abordată şi mai rafinate de pe pământ.

Principalele bazine culturale ale Africii au fost Kush (Nubia sau Etiopia), Axum (regatul Meroe), Algeria, Sahara (care nu era deşertică), Egipt, Ghana, Kenya, berberii nomazi, Sudanul, Mali, Shongai, Swahili, Zimbabwe.


Sursa: Ecaterina Ţarălungă, Istoria civilizaţiilor

persoane au considerat acest articol util. Votează dacă ți-a fost de ajutor.