Numeralul. La ce întrebări răspunde numeralul?


Numeralul

Numeralul este partea de vorbire care exprimă un număr sau arată numărul substantivelor.

La ce întrebări răspunde numeralul?

Numeralul răspunde la întrebările: căt?, câtă?, câți?, câte?

Exemplu:

   - Ai avut dumneata două pâni?
   - Da, domnule judecator, două am avut.
   - Tovarașul dumitale avut-a trei pâni?
   - Da, domnule judecator, trei a avut.

Ion Creangă - Cinci pâni

În textul de mai sus, cuvintele roșii: două (pâni), două, trei (pâni), trei arată un număr, numărul pâinilor.

Și cuvintele de acest fel sunt părți de vorbire. Ele sunt cunoscute de noi ca numere.


Numeralele sunt de două feluri: cardinale și ordinale.

Numeralul cardinal

Numeralele cardinale se împart în: cardinale propriu-zise, multiplicative, distributive și adverbiale.

Numeralul cardinal arată un număr sau determină numeric anumite obiecte.
Numeralele cardinale propriu-zise se împart în două mari categorii:
- simple: unu, doi, trei, patru etc.
- compuse: unsprezece, douăzeci, treizeci și cinci etc.

Numeralul cardinal poate însoți un substantiv, determinându-l:
Locuiesc pe aceeași stradă cu patru colegi de-ai mei.
În cazul acesta, se comportă ca adjectivele.

Când nu însoțește un substantiv, pe care să îl determine, are valoare de substantiv:
Trei au plecat, dar doi au rămas cu mine.

Numeralele cardinale au valoare de substantive și atunci când sunt articulate cu articolul demonstrativ (adjectival):
Cei trei, care au plecat, s-au întors după zece minute.

Numeralul ordinal

Numeralele ordinale exprimă, prin numărare, ordinea sau locul pe care îl ocupă anumite obiecte (acțiuni) într-o înșiruire: al doilea, al treilea, al patrulea.

Ele se formează de la numeralele cardinale, fiind precedate de articolul posesiv (genitival): al, a și urmate de: -lea (le- articol; a- particulă) pentru masculin și de -a (articol) pentru feminin.

Și acestea se pot comporta ca adjectivele sau ca substantivele:
Suntem elevi în clasa a șaptea (a șaptea - adjectiv).
Al doilea din față era fratele meu (al doilea - substantiv).

persoane au considerat acest articol util. Votează dacă ți-a fost de ajutor.