Paralele și meridiane


Paralele și meridiane

Pentru orientarea pe Glob, datorită formei sferice a acestuia, s-a trasat o rețea de cercuri, numite paralele și meridiane. Aceste paralele și meridiane sunt notate cu grade, deoarece ele înscriu pe Glob cercuri sau semicercuri. (Se cunoaște că un segment de cerc se numește arc. Iar arcurile se măsoară în grade. Circumferința are 360°.)

Ce sunt meridianele?

Meridianele sunt cercurile imaginare de pe suprafața Pământului care trec prin cei doi poli (Polul Nord și Polul Sud).

Meridianul care trece prin apropierea Londrei (Greenwich) este socotit primul meridian și de la el începe numărătoarea meridianelor spre vest și est. Acolo unde primul meridian taie ecuatorul se notează cu 0°. Dacă împărțim ecuatorul în grade și prin grad ducem câte un meridian, vom avea 360 de meridiane la depărtări egale cu cate 1°.

Meridianele se numără spre est și vest de la primul meridian, adică de la 0° până la 180°. Primul meridian împarte Pământul în două emisfere: emisfera vestică, la apus de primul meridian, și emisfera estică, la răsărit de acesta.

Ce sunt Paralelele?

Paralelele sunt cercurile închipuite pe suprafața Pământului, paralele cu ecuatorul, care rulează de la est la vest.

Dacă împărțim un meridian în grade, începând de la ecuator spre Polul Nord, vom avea 90°; spre Polul Sud sunt iarăși 90°.

Dacă prin aceste puncte se duc cercuri paralele, avem 90 de paralele în emisfera nordică, la depărtare de câte 1°, și tot atâtea în emisfera sudică.

Lungimea cercurilor paralele descrește de la ecuator spre poli, spre deosebire de cercurile meridiane, care au toate aceeași lungime.

Diferența dintre cercurile paralele și meridiane este că cercurile paralele descresc de la ecuator spre poli, spre deosebire de cercurile meridiane, care au toate aceeași lungime.

Principalele paralele sunt:
Paralela Capricornului - 23 grade și 30 de minute sud
Paralela Racului - 23 de grade și 30 de minute nord
Cercul Polar de Nord - 66 de grade și 30 minute nord
Cercul Polar de Sud - 66 de grade și 30 minute sud
Paralela care trece prin România este Paralela 45

Care este diferența dintre paralele și meridiane?

  • Paralelele sunt cercuri care rulează de la est la vest și nu se intersectează.
  • Meridianele sunt cercurile desfășurate de la Sud la Nord și care se intersectează în cei doi poli (Polul Nord și Polul Sud).
  • Paralele sunt cunoscute ca latitudini, iar meridianele ca longitudini.
  • Lungimea cercurilor paralele descrește de la ecuator spre poli, spre deosebire de cercurile meridiane, care au toate aceeași lungime.
  • Paralela are cercul complet, în timp ce meridianul este un semicerc datorită intersecției de la poli.

Aceste paralele și meridiane se intersectează pe hartă sau pe globul geografic în unghi drept, formând o rețea, numită rețeaua de grade. Cu ajutorul rețelei de grade se poate determina poziția oricărui punct de pe hartă.


În acest articol ați lecturat despre Paralele și meridiane: Ce sunt paralelele, Ce sunt meridianele și care este diferența între paralele și meridiane.

Sursa: Gheorghe Teodorescu și Nicolae Ionescu, Manual Geografie – Editura didactică și pedagogică – Paralele și meridiane

persoane au considerat acest articol util. Votează dacă ți-a fost de ajutor.