Rocile metamorfice


Rocile metamorfice
Sursa foto: Wikimedia Commons/Creative Commons

Rocile metamorfice provin din transformarea rocilor eruptive și sedimentare, care ajunse la adâncime sunt supuse la presiuni și temperaturi ridicate. Ele sunt dispuse în plăci paralele, ca foile unei cărți. Astfel de roci se numesc șisturi cristaline.

Rocile metamorfice care s-au format datorită căldurii au un aspect sticlos. Astfel, calcarul, care este o rocă sedimentară, venind în contact cu magma (materie fierbinte din interiorul Pământului) se topește, iar apoi prin răcire își schimbă compoziția, transformându-se în marmură. Această rocă este utilizată în sculptură, construcții etc.

În România sunt exploatări de marmură în Munții Poiana Ruscăi (Ruschița) și în Munții Apuseni (Vașcău).

persoane au considerat acest articol util. Votează dacă ți-a fost de ajutor.