Cuba


Cuba

Așezare și întindere

Așezare și întindere. Cuba (oficial Republica Cuba) se întinde pe o suprafață de 109.884 km². Republica Cuba ocupă insula cu același nume din Arhipelagul Antilelor Mari. În componența Cubei intră și un număr de insule mărunte (circa 1600) aflate în vecinătatea ei. Cuba este scăldată din toate părțile de apă: Marea Caraibilor la sud, Oceanul Atlantic și Golful Mexic la nord.

Cuba a fost descoperită de Cristofor Columb în 1492. A stat sub dominația spaniolă până în anul 1898, când a trecut sub dominația S.U.A. Și-a dobândit independența reală în anul 1959, în urma unei revoluții populare. După această dată Cuba a pășit pe calea construirii socialismului, primul stat socialist de pe continentul american.

Relieful

Cuba are un relief colinar străjuit de munți. În partea de sud-est se află munții Sierra Maestra, iar în partea de vest Sierra de los Organos și Sierra de los Rosario. Litoralul are un relief de câmpie.

Bogății minerale. Subsolul Cubei este bogat în resurse minerale, ca: nichel, mangan, fier, cupru, petrol, aur etc.

Clima și apele

Clima. Cuba are o climă tropicală umedă. Cantitatea de precipitații este cuprinsă între 1300 mm în zona de câmpie și 2000 mm pe povârnișurile muntoase. Aceste precipitații sunt aduse de alizeul de nord-est.

Râurile sunt bogate în apă, dar sunt scurte, găsindu-și repede vărsarea în ocean. Cel mai lung râu este Cauto, în partea navigabilă.

Vegetația

Vegetația este foarte bogată și așa de variată încât Cubei i se mai spune pe bună dreptate „grădina botanică a lumii”. În zona muntoasă se dezvoltă o vegetație de păduri tropicale. În câmpie crește o vegetație de savană cu palmieri.

Cuba - Harta fizică și economică

Populația

Populația (aproximativ 11.200.000 locuitori). Este formată din creoli, urmași ai colonizatorilor spanioli, din negri și mulatri. Limba vorbită este spaniola. Cea mai deasă populație se află în regiunile apusene și pe țărmuri..

Orașele. Capitala țării este orașul Havana. Datorită așezării sale în nordul țării, Havana constituie „cheia” Golfului Mexic. Este punctul de intersecție a tuturor marilor linii de transporturi și comunicații navale internaționale, care vin atât din est (din Oceanul Atlantic), cât și din vest (din Oceanul Pacific prin Canalul Panama). Havana este cel mai mare centru industrial, cultural și port al țării.

Economia

În anii care au trecut de la eliberare economia Cubei a făcut progrese mari.

Agricultura. Principala cultură o constituie trestia de zahăr. Plantațiile de trestie de zahăr ocupă aproape jumătate din suprafața cultivabilă. Alte culturi importante pentru economia Cubei sunt tutunul și citricele. Se mai cultivă cereale, legume, cafea, bumbac etc. Dintre animale se cresc: cornute mari, porci, cai și catâri.

Industria. Cele mai importante ramuri industriale sunt: industria zahărului, industria tutunului, și industria textilă.

Transporturi. În raport cu suprafața ei, Cuba are o rețea de căi ferate bine dezvoltată. Rețeaua cea mai deasă se află în partea de vest și est a țării, unde este cea mai deasă populație și cea mai intensă viață economică. Calea ferată străbate Cuba de la vest la est. Pentru relațiile cu alte state s-au dezvoltat transporturile maritime. Principalele porturi sunt: Havana și Santiago de Cuba.

Comerțul. Principalul produs al Cubei la export este zahărul. Exportă, de asemenea, tutun și conserve. Importă mașini și diferite produse industriale.


Sursă: Editura Didactică și Pedagogică București, Geografie, manual clasa a VI-a – Prof. Bărgăuanu Petru, Prof. Sucitu Ion, Prof. Stoica Valentina

persoane au considerat acest articol util. Votează dacă ți-a fost de ajutor.