Unificarea Germaniei

Unificarea germaniei a început la inițiativa politică luată de Prusia. Mai întâi ea a unit statele germane într-o uniune vamală. Apoi a început lupta împotriva influenței Imperiului habsburgic, care urmărea să facă unirea statelor germane în jurul său.

Bismarck și pregătirea unirii

În 1861, rege al Prusiei a ajuns Wilhelm I. Guvernarea lui a fost ajutată de omul politic Otto von Bismarck, adevăratul unificator al Germaniei.

După experiența lui Cavour, care a inițiat unificarea statelor italiene în jurul Piemontului și al Dinastiei Savoia, Bismarck a vrut să realizeze unificarea Germaniei în jurul Prusiei și în folosul Dinastiei Hohenzollern. Ca să înlăture Imperiul habsburgic din Confederația Germană și să silească pe toți principii germani să adere la unirea în jurul Prusiei, Bismarck a recurs la calea armelor.

Etapele din Unificarea Germaniei

Unificarea Germaniei s-a făcut în trei etape: 1864, 1866, 1870-1871. Fiecare etapă a cuprins câte un război.

În prima etapă, Prusia, aliată cu Imperiul habsburgic, a purtat război cu Danemarca, a învins-o și i-a smuls trei provincii germane.

Doi ani după aceea, ca să atragă burghezia și să liniștească muncitorimea, Bismarck a făgăduit votul universal, s-a asigurat de neutralitatea Franței, a pregătit și a dezlănțuit războiul cu Imperiul habsburgic. Biruindu-l în bătălia de la Sadova (1866), l-a silit să încheie pace, să iasă din Confederația germană și a alipit încă o parte din statele germane, sporind și mai mult puterea Prusiei.

În același timp, Bismarck n-a lăsat Monarhia habsburgică să se prăbușească. A ajutat guvernul din Viena să se înțeleagă cu nobilimea maghiară și să formeze dualismul austro-ungar. Din 1867 Imperiul habsburgic s-a numit Imperiul austro-ungar sau Austro-Ungaria.

În afara teritoriului unificat de Prusia mai rămâneau patru state germane, la sud de râul Main, care se bizuia pe sprijinul Franței lui Napoleon al III-lea care se temea de Germania unită, puternică. Ca să le alipească și pe acestea, Bismarck s-a folosit de o abilă diplomație, silind Franța să declare război Prusiei, în 1870. Napoleon al III-lea voia război cu Prusia, ca s-o împiedice de a desăvârși unificarea în jurul ei. Dar Bismarck a făcut ca toate statele germane să sară în ajutorul Prusiei, „atacată” de vecinul de la apus.

Armata germană, mult mai bine pregătită, mai bine înarmată și chiar mai numeroasă, a câștigat victorii răsunătoare, zdrobind, surpinzător de repede, pe francezi. La Sedan la luat prizonier chiar pe împăratul Napoleon al IIIl-ea. Apoi a asediat Parisul, forțându-l să capituleze, după cinci luni de eroică rezistență.

La 18 ianuarie 1871, la Versailles, toți principii germani (și cei ai celor patru state de la sud de râul Main) s-au adunat și l-au proclamat pe Wilhelm I împărat al Germaniei. Au ales Versailles-ul ca loc al proclamării Imperiului german anume ca să-i umilească pe francezi. Franța a suferit cea mai dezastroasă înfrângere și a încheiat cea mai umilitoare pace din istoria ei de până atunci: pacea de la Frankfurt (1871). Prin această pace, noul Imperiu german a anexat două provincii bogate - Alsacia și Lorena, și a primit de la Franța și o imensă despăgubire de război. Cancelarul Otto von Bismarck, făuritorul unirii, a fost răsplătit cu titlul de prinț. Pentru politica lui aspră, dură, războinică i s-a spus „Cancelarul de Fier”.

Așa s-a încheiat procesul de unificare a Germaniei. Statul condus de Wilhelm I și de cancelarul Otto von Bismarck a devenit imperiu: Imperiul german.

Sursa: Manual Istorie VII – Editura didactică și pedagogică București 1985 – Unificarea Germaniei