Comuna din Paris

Comuna din Paris a fost un guvern care a condus Parisul din 28 martie și până la 28 mai 1871. În Consiliul Comunei majoritatea membrilor erau muncitori și intelectuali devotați clasei muncitoare.

Mulți dintre ei erau membri ai Internaționalei I. Consiliul era organul suprem al puterii. Garda Națională înlocuia vechea armată. Comuna din Paris controla poliția, iar judecătorii erau aleși. Republica numită Comună era un nou tip de stat, prima încercare de a instaura dictatura proletariatului, cel dintâi stat al muncitorilor creat în istorie. Comuna se sprijinea pe secțiile Internaționalei I, pe cluburile muncitorești, pe organizațiile sindicale și pe organizațiile de femei.

Înfăptuirile social-economice ale Comunei

Deși a durat doar 72 de zile, Comuna a luat totuși importante măsuri revoluționare, pentru ridicarea nivelului de trai al poporului muncitor și pentru desființarea exploatării: fabricile burghezilor fugiți au fost preluate de către muncitori, care au organizat producția fără patroni; în locuințele celor fugiți au fost găzduiți muncitorii rămași fără adăposturi din cauza bombardamentelor; în locul ministerelor s-au alcătuit comisii; învățământul a fost declarat gratuit și obligatoriu, iar salariile profesorilor mărite; s-au înființat primele grădinițe de copii.

Lupta dintre comunarzi și versaillezi; înfrângerea suferită de Comuna din Paris

Prin acțiunile sale, Comuna, ca stat al proletariatului, urmărea desființarea exploatării omului de către om și crearea unei societăți noi. Speriați, guvernul și Adunarea Națională s-au grăbit să încheie pace cu Germania (mai 1871). Franța se obliga să cedeze acestuia două provincii, Alsacia și Lorena, bogate în minereuri, și să plătească o contribuție de război de cinci miliarde franci aur.

În schimb, Bismarck a eliberat imediat 100.000 prizonieri francezi, ca să fie folosiți la înăbușirea Comunei, de care el însuși se temea.

Versaillezii au început asaltul Parisului comunard la 21 mai. Comunarzii s-au văzut siliți să lupte cu propria lor burghezie. Au dus o luptă eroică. Cu multă îndârjire și cu dispreț față de moarte au rezistat o săptămână în fața unei armate superioare și ca număr și ca armament.

Au luptat și femei și copii, uimind lumea. Cu piepturile lor au apărat fiecare stradă, fiecare baricadă, fiecare casă. N-au cedat. Din posturile de luptă nu i-a scos nici moartea. Au rezistat până la 28 mai, când i-au copleșit forțele versaillezilor. În aceea „săptămână sângeroasă” au căzut peste 30.000 de comunarzi, în marea lor majoritate muncitori. Alte zice de mii au fost arestați, torturați și deportați departe de patria pe care o voiau liberă și democrată.

Sursa: Manual Istorie VII – Editura didactică și pedagogică București 1985 – Comuna din Paris