Anglia la sfârșitul sec. XIX, începutul sec. XX


Anglia la sfârșitul sec. XIX, începutul sec. XX
Caricatură reprezentând expansiunea imperialismului englez

Anglia la sfârșitul sec. XIX, începutul sec. XX

Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, economia Angliei se dezvolta într-un ritm mai lent decât cea a Statelor Unite și a Germaniei. Întreprinderile sale indutriale nu puteau să-și reînnoiască tehnica tot așa de repede cum o reînnoiau concurentele ei. În loc să modernizeze industria și să construiască uzine noi, burghezia exporta capitalul în colonii și în țările înapoiate, pentru că îi aducea profituri mari. Aceasta făcea ca economia Angliei, deși era încă foarte puternică, să rămână totuși în urma Statelor Unite ale Americii și chiar a Germaniei; astfel Anglia pierdea întâietate industrială, dar își păstra întâietatea în domeniul bancar, al comerțului maritim și colonial.

Burghezia engleză acumulase prin exploatarea țăranilor, muncitorilor englezi, și mai ales prin exploatarea popoarelor din colonii, bogății și capitaluri uriașe. Băncile din Londra acordau împrumuturi țărilor și capitaliștilor din lumea întreagă, obținând profituri enorme. Anglia a devenit astfel bancherul lumii.

În același timp, Anglia și-a sporit necontenit flota maritimă, comercială și de război, monopolizând comerțul și transporturile maritime. A ocupat principalele puncte strategice de pe glob: Gibraltar, Suez, Ceylon și Singapore, transformându-le în puternice baze maritime. Cu ajutorul lor domina și controla toate mările și oceanele. Astfel, Anglia a devenit cea mai mare putere maritimă din lume. Cu ajutorul flotei și-a lărgit imperiul colonial, ocupând noi teritorii în Africa și Asia. Astfel, Anglia la începutul secolului al XX-lea, era și cea mai mare putere colonială.

Politica internă a Angliei era dominată de cele două partide de guvernământ: liberal și conservator. Amândouă apărau interesele burgheziei și moșierimii, în interior, iar în afară duceau o politică de expansiune colonială. Acestei politici i se opuneau masele populare, în frunte cu clasa muncitoare. Ea era organizată în sindicate, iar din 1906, avea un partid, Partidul Laburist (al muncii). Muncitorii au organizat numeroase greve și au silit guvernul la unele concesii. Deși nu era un partid consecvent revoluționar, influența politică a Partidului Labrist în viața politică a Angliei creștea.


Sursa: Manual Istorie VII – Editura didactică și pedagogică București 1985 – Anglia la sfârșitul sec. XIX, începutul sec. XX

persoane au considerat acest articol util. Votează dacă ți-a fost de ajutor.