Civilizația dacică și societatea dacică în secolele I î.e.n. – I e.n.

Civilizația dacică și societatea dacică în secolele I î.e.n. - I e.n.
Cetate dacică de pe dealul Blidaru

Civilizația dacică și societatea dacică în secolele I î.e.n. – I e.n. cunoaște o mare înflorire a culturii materiale și spirituale. Remarcabil de unitară pe întreg teritoriul locuit de daco-geți, civilizația dacică își găsește expresia cea mai înaltă, clasică, în așezările și cetățile din Munții Orăștiei. Aici se creează un puternic sistem de fortificații, cele mai importante fiind cetățile de la Costești, Blidaru, Piatra Roșie, Bănița; toate acestea aveau drept scop apărarea marii așezări de la Sarmizegetusa (Grădiștea Muncelui). Cetăți asemănătoare s-au mai găsit și la Căpâlna (pe valea Sebeșului), la Piatra Craivii (nu departe de Alba Iulia), pe Bâtca Doamnei (lângă Piatra Neamț).

Cetățile dacice sunt înconjurate, de obicei, de ziduri masive, groase de 3 m, construite din blocuri de piatră fasonate. Există însă și cetăți apărate numai de șanțuri și de valuri de pământ cu palisadă.

Săpăturile arheologice au dus la descoperirea multor așezări civile dacice, unele dintre ele (de exemplu, Sarmizegetusa) având un caracter semiorășenesc. Locuințele sunt deseori construite la suprafața solului din lemn și împletitură de nuiele lipită cu lut.

Zidul de incinta al cetatii Sarmizegetusa
Zidul de incintă al cetății Sarmizegetusa

Se cunosc astăzi și sanctuare dacice, de formă patrulateră sau circulară. Cele mai multe și mai mari au fost dezvelite la Sarmizegetusa, centrul religios cel mai de seamă al Daciei.

Cultura materială din parioada statului dac este o înfloritoare civilizație a fierului (Laténe). În așezările din Munții Orăștiei, la Popești, Poiana, Răcătău s-au descoperit sute de unelte de fier agricole și meșteșugărești (brăzdare și cuțite de plug, sape, topoare, clești de fierărie, ferăstraie, sfredele etc.), obiecte de uz practic și arme. Foarte dezvoltată era și prelucrarea bronzului și, mai ales, a argintului, din care se confecționau felurite podoabe.

Vasele de lut ars reprezintă un element nelipsit în inventarul așezărilor dacice. Lucrate cu mâna sau la roată, ele aveau dimensiuni și destinații foarte diverse, de la uriașele chiupuri pentru provizii până la minuscule creuzete pentru topirea argintului sau a bronzului. S-au descoperit diferite tipuri de oale, străchini, ulcioare, cești-opaițe etc. Un loc deosebit îl ocupă ceramica pictată cu motive geometrice, vegetale și animaliere, descoperite în așezările din Munții Orăștiei.

Tezaurul dacic de la Sincraieni
Tezaurul dacic de la Sincrăieni (jud. Harghita) sec I î.e.n. Vase din argint ornamentate cu motive vegetale și lineare.

Religia daco-geților

Ca și celelalte popoare indo-europene, daco-geții erau politeiști (credeau în mai mulți zei). Zeul suprem era Zamolxis, divinitate subpământeană a vegetației și a fertilității. Izvoarele îi mai amintesc pe Gebeleizis, un zeu ceresc al luminii, pe un zeu al războiului asemănător lui Marte și pe zeița Bendis, o zână a lumii și a pădurilor.

Dacii continuă și în această perioadă să practice incinerația. Peste mormintele nobililor și ale căpeteniilor se ridicau uneori tumuli.

Scrisul și știința civilizației dacice

Descoperirile arheologice de la Sarmisegetuza și de la Ocnița (jud. Vâlcea) au dovedit că dacii cunoșteau scrisul, folosind la început alfabetul elen, iar mai târziu și pe cel latin. Vestigiile de scriere cele mai remarcabile sunt o insripție grecească pe pereții unui chip de la Ocnița și o inscripție în limba dacică (dar cu litere latine) de pe un vas de cult descoperit la Sarmisegetuza; aceasta din urmă constă din două ștampile: DECEBALVS și PER SCORILO. În limba dacică, „per” însemna „fiu”; înscripția trebuie, deci, tradusă: „Decebal, fiul lui Scorilo”.

Desigur, scrierea nu se răspândise prea mult în societatea dacică. Ea era folosită numai de pătura dominantă, în primul rând de preoți și în cancelaria regelui.

Atât izvoarele scrise, cât și descoperirile arheologice atestă existența la daci a unor cunoștințe de botanică, medicină și astronomie. Ni s-au păstrat numele dacice ale unor plante medicinale, iar în mai multe așezări s-au găsit instrumente medicale. Cât privește astronomia, unul din monumentele descoperite la Sarmisegetuza, un mare sanctuar circular cu stâlpi de andezit, reprezintă calendarul dacic, un calendar original în care anul era de 360 de zile, cele 12 luni de câte 30 de zile fiecare, iar „săptămâna” de șase zile. Dacii ajunseseră să corecteze însă inexactitatea acestui calendar.

Arta

Vestigii ale artei dacice au ajuns până la noi în număr relativ mic, căci unul din materiale cele mai folosite de meșteșugarii-artiști – lemnul – nu s-a putut păstra în pământ. Știm însă că dacii, iubitori de frumos, ornamentau până și obiectele de uz practic.

Dintre piesele mai remarcabile de artă putem aminti învelișul de fier al unui scut de piele, descoperit la Piatra Roșie și prezentând ornamente vegetale și imaginea unui bour sau zimbru, masca de bronz găsită în aceeași cetate și înfățișând o divinitate feminină (probabil Bendis), o placă de centură de bronz cu reprezentări umane descoperite la Popești și tezaurul de vase de argint de la Sincrăieni, în estul Transilvaniei.

Ceramica dacica lucrata cu mana
Ceramică dacică lucrată cu mâna
Ceramica dacica lucrata la roata
Ceramică dacică lucrată la roată

Caracterul sicității dacice în perioada statului dac

Agricultura fiind ramura de bază a economiei daco-getice, majoritatea populației țării o constituiau plugarii, mici proprietari de pământ. Ca și în perioada anterioară, ei erau grupați în obști sătești.

Obștea cuprindea pe toți locuitorii unei așezări, ai unui sat, indiferent dacă erau rude între ei sau nu. Ea trebuie să fi fost organizată, având în frunte un sfat al bătrânilor și o căpetenie a așezării. Generalizarea proprietății private făcuse ca pământul arabil să fie împărțit între familiile din obște, dar aceasta mai stăpânea în devălmășie pășunile, luncile și pădrurile.

Societatea daco-getică din secolele I î.e.n. – I e.n. cunoștea împrțirea în două clase principale: nobilimea (tarabostes, pileati) era clasa exploratoare iar masa oamenilor de rând (comati) forma clasa exploatată. Existau, firește, și sclavi, dar rolul lor în producție era redus, sclavia păstrându-și în perioada statului dac caracterul ei patriarhal. Societatea dacică și statul dac nu erau, deci, sclavagiste. Clasa dominantă nu era clasa stăpânilor de sclavi, ci aristocrația care stăpânea mari întinderi de pământ și mari turme de vite: principala clasă productivă din societatea daco-getică o constituiau nu sclavii, ci oamenii liberi nenobili, plugari și meșteșugari, vcare trăiau în obști. Cât despre stat, el nu este instrumentul clasei stăpânilor de sclavi (clasă care nu exista), ci al nobilimii, dându-i acesteia posibilitatea să-i exploateze pe oamenii liberi, dar săraci.

Caracterul statului dac

Apărut ca o formă de organizare politică a societății dacice, ca un instrument al clasei aristocratice dominante, statul dac era o monarhie cu un pronunțat caracter militar, în cadrul lui jucând un rol însemnat și preoțimea. Încă de la închegarea sa în timpul lui Burebista, statul dac era centralizat din punct de vedere politic, întreaga Dacie fiind supusă autorității regelui. Dar tânărul stat nu putea avea de la început un numeros aparat administrativ; din această cauză, în multe părți ale țării au fost păstrate vechile forme de organizare și de conducere: căpeteniile triburilor, magistrații cetăților grecești de la Pontul Euxin etc. Apartenența la statul lui Burebista a unor triburi periferice sau a orașelor de pe litoralul pontic trebuie să ne-o închipuim constând în plata unui tribut, renunțarea la o politică diferită de aceea a regelui și obligația de a-i furniza oșteni în vreme de război.


Sursa: Manual Istorie VIII (Istoria antică și medie) – Editura didactică și pedagogică București 1984 – Civilizația dacică și societatea dacică în secolele I î.e.n. – I e.n.

%d blogeri au apreciat: