Răscoala de la Bobâlna (1437-1438)
Răscoala de la Bobâlna din secolul al XV-lea a fost prima mare răscoală antifeudală a țăranilor români și maghiari. Ea se încadrează în seria frământărilor sociale și a marilor răscoale țărănești europene, care străbat istoria celei de-a doua jumătăți a sec. al XIV-lea. Cu deosebire războaiele husite și programul de revendicări sociale ale taboriților a avut influență și în Transilvania. Ecourile luptei husiților împotriva abuzurilor bisericii catolice s-au propagat prin soldații care au participat la campaniile din Cehia, prin negustori și studenți. Răscoala de la Bobâlna este îndreptată împotriva exploatării, în condițiile agravării sarcinilor feudale și asupririi exercitate de statul și biserica feudală.
Cauzele care au dus la răscoala de la Bobâlna
Răscoala de la Bobâlna din 1437 este prima mare răscoală țărănească din Transilvania, fiind precedată, cu numai câțiva ani, de o seamă de alte răscoale locale în secuime, în Țara Bârsei, Țara Făgărașului, precum și de a lucrătorilor din minele Maramureșului. Ridicarea la luptă a țărănimii a fost cauzată de asuprirea feudală în creștere în sec. al XV-lea. Nobilimea a nesocotit dreptul de strămutare a țărănimii de pe un domeniu pe altul. La aceasta s-au adăugat abuzurile nobilimii care încalcă dreptul de moștenire a iobagului.
În același timp au crescut nemulțumirile țăranilor în legătură cu dijma episcopală, percepută de biserică. Aceasta nefiind strânsă timp de trei ani, a fost cerută nu în monedă curentă, ci în noua monedă, cu valoare mai mare. Nemulțumirea țărănimii a fost sporită, în condițiile medievale, și de refuzul prestării asistenței bisericii la botezuri, cununii și înmormântări.
Contradicției fundamentale dintre nobilime și țărănime i se asociază o suită de alte contradicții, dintre mica și marea nobilime, dintre orășenime și sărăcime, dintre nobilime și biserică. Mica nobilime, deși importantă ca număr, fusese împinsă pe planul doi în viața politică, fiind la discreția marilor baroni, așa cum orășenimea săracă era asuprită de patriciat. Aceste contradicții din interiorul clasei dominante au determinat nemulțumiri și oscilații, care au făcut ca mica nobilime să participe, la început, și ea la răscoală, alături de țărănime.
Începutul răscoalei
Țărănimea s-a ridicat la luptă în primăvara anului 1437, în satele din regiunea Someșurilor, atacând curțile nobiliare și domeniile bisericești. Răscoala s-a extins și în alte părți, până în comitatul Alba. Ținutul Someșurilor devine centrul acțiunilor țărănești din voievodatul Transilvaniei. Aici, în apropierea Dejului, pe dealul Bobâlna țărănimea își stabilește centrul acțiunilor, organizându-și o tabără potrivit sistemului husit. Țărănimea era organizată sub conducerea stegarilor ei.
Cetele țărănești se aflau, la scurtă vreme după izbucnirea evenimentelor, față în față cu oastea nobilimii, aflată sub conducerea voievodului Transilvaniei. Conducătorii țărănimii încearcă prin mijlocirea unei solii să obțină împlinirea revendicărilor. Trimișii țărănimii sunt însă uciși, nobilimea demonstrând, o dată mai mult neînțelegerea pentru soarta țărănimii. În lupta care se dă la poalele dealului Bobâlna, țărănimea iese biruitoare. Astfel se deschide calea tratativelor.
Înțelegerea din 6 iulie 1437 dintre țărănime și nobilime
Tratativele purtate între reprezentanții obștii țărănești și nobili se încheie cu o înțelegere, la 6 iulie, în fața Conventului Cluj-Mănăștur. Termenii în care este redactat textul înțelegerii mărturisesc o țărănime victorioasă, în stare să-și impună condițiile. Ea obține fixarea precisă a sarcinilor iobăgești, scăderea sau ameliorarea unora dintre ele, stabilirea precisă a dijmei bisericești, dreptul la moștenirea averii de către urmași sau, în condițiile absenței moștenitorilor, dreptul de a o lăsa moștenire prin testament. Țărănimea impune însă nobilimii recunoașterea dreptului de a se strămuta. Ei obțin și posibilitatea de a stabili în viitor, împreună cu nobilimea, obligațiile feudale.
Regruparea forțelor nobiliare; Unio Trium Nationum
Victoria țărănimii concretizată în textul înțelegerii a lovit în atotputernicia nobilimii. În aceste împrejurări feudalii încearcă singura soluție posibilă, împăcarea contradicțiilor din interiorul clasei dominante, făcând concesii micii nobilimi, pentru a o scoate din frontul răsculaților. Astfel la Căpâlna, în apropierea Dejului, se întâlnesc clasele dominante, reprezentate de nobilimea laică și ecleziastică, fruntașii secuilor și sașilor, încheind o „unire frățească” cunoscută sub numele de Unio Trium Nationum. Mica nobilime s-a solidarizat, din interese de clasă, cu restul privilegiaților. Unirea celor trei națiuni a reprezentat o tipică alianță a claselor dominante, a nobilimii, a păturilor conducătoare ale secuilor și sașilor. Unirea acestor trei națiuni politice, care reprezentau clasele și păturile dominante, a devenit baza sistemului politic al voievodatului Transilvaniei. Uniunea, pe lângă caracterul ei de clasă, grupa privilegiații de alt neam. Ea a exclus de la viața politică pe cei mai mulți dintre locuitorii țării, adică pe români.
Reizbucnirea conflictului și a doua înțelegere
Țărănimea confruntată cu alianța privilegiaților își strânge rândurile, se ridică din nou la luptă. Confruntarea se soldează cu un rezultat nedecis. În această situație la Apatiu, în 6 octombrie 1437, se încheie o a doua înțelegere, menită să reglementeze raporturile dintre iobagi și nobilime. În comparație cu prima, textul este mai scurt și mult mai defavorabil țărănimii. Nu mai apar vechile libertăți și reducerea prestațiilor feudale. În schimb se sporește censul, se stabilește renta în muncă la o zi pe an. În plus, țăranii nu mai sunt socotiți locuitori ai țării (regnicolae, în înțelesul de cetățeni), ci, simplu, țărani iobagi (rustici, iobagiones). Nu mai sunt prevăzute nici adunările anuale și drepturile obștii țăranilor.
Evenimentele din toamnă și declinul răscoalei
În toamnă, răscoala reizbucnește cu putere, ciocnirile între nobilime și țărani se întețesc, răscoala acum se transformă tot mai mult într-o confruntare a țărănimii sărace cu nobilimea. Cu ajutorul sărăcimii orășenești sunt ocupate orașele Aiud, Cluj. În jurul lor se dau lupte grele, nobilimea întărindu-se prin ajutoarele pe care le primesc de la rege, secui și sași. Țărănimea în aceste condiții este înfrântă. Ceea ce a urmat a fost o cumplită represiune. Executarea căpeteniilor se împletește cu schingiuiri de neimaginat. Nobilimea ieșită victorioasă poate acum proclama la adunarea privilegiaților de la Turda (2 februarie 1438), rosturile antițărănești, ale convenției de la Căpâlna: „stârpirea și distrugerea răutății și răscoalei țăranilor nelegiuiți”.
Răscoala de la Bobâlna, prin amploarea participării și formulările ei pragmatice, se înscrie drept cea mai dintâi mare răscoală antifeudală din țara noastră. Pornită dintr-un moment de criză a feudalismului, prin participarea țărănimii române și maghiare, răscoala a dovedit forța ei socială și conștiința drepturilor pe care le avea. Ridicându-se împotriva tendinței nobilimii de șerbire a țărănimii, răscoala de la Bobâlna a întârziat acest proces și a reglementat unele obligații. Mai mult însă țărănimea a dovedit nobilimii forța de care dispune și de care trebuia să țină seama.
Sursa: Manual Istorie VIII (Istoria antică și medie) – Editura didactică și pedagogică București 1984 – Răscoala de la Bobâlna (1437-1438)