Malul Siretului de Vasile Alecsandri (1821 – 1890)


Poem Malul Siretului de Vasile Alecsandri

Malul Siretului

de Vasile Alecsandri

Malul Siretului
Vasile Alecsandri

Aburii ușori ai nopții ca fantasme se ridică
Și, plutind deasupra luncii, printre ramuri se despică.
Râul luciu se-ncovoaie sub copaci ca un balaur
Ce în raza dimineții mișcă solzii lui de aur.

Eu mă duc în faptul zilei, mă așez pe malu-i verde
Și privesc cum apa curge și la cotituri se perde,
Cum se schimbă-n vălurele pe prundișul lunecos,
Cum adoarme la bulboace, săpând malul năsipos.

Când o salcie pletoasă lin pe baltă se coboară,
Când o mreană saltă-n aer după-o viespe sprintioară,
Când sălbaticele rațe se abat din zborul lor,
Bătând apa-ntunecată de un nour trecător.

Și gândirea mea furată se tot duce-ncet la vale
Cu cel râu care-n veci curge, făr-a se opri din cale.
Lunca-n giuru-mi clocotește! o șopârlă de smarald,
Cată țintă, lung la mine, părăsind nisipul cald.

persoane au considerat acest articol util. Votează dacă ți-a fost de ajutor.