Rezumat Ciocoii vechi și noi. Comentariu literar

Rezumat Ciocoii vechi și noi. Comentariu literar

Ciocoii vechi și noi, romanul lui Nicolae Filimon, se impune în istoria literaturii române prin două însușiri artistice de mare valoare, care îl deosebesc de tot ceea ce se crease până atunci. Mai întâi este primul roman tipologic, înfățișând eroi complecși, tipuri pe care memoria cititorului le reține ca pe niște ființe vii, autentice.

Desigur, cel mai reușit dintre toate aceste personaje este Dinu Păturică, personaj care ilustrează tipul ciocoiului, al arivistului epocii zugrăvite de Filimon.

El a devenit în cultura noastră un prototip, un model. Apreciind valoarea artistică a unui asemenea personaj, G. Călinescu spunea: „...eroul devenit tip iese din file și trăiește în afara cărții. Nu este în literatura noastră, pe măsura deplasării orizontului, un erou cu acte mai solide de stare civilă decât Dinu Păturică”.

Folosind procedeul romantic al antitezei, Nicolae Filimon realizează două categorii de personaje care, din punct de vedere moral, alcătuiesc două lumi total opuse. Deși fiecare cu individualitatea lui proprie, bine conturată artistic, potrivit rolului pe care îl joacă în construcția romanului.

Dinu Păturică, Andronache Tuzluc, chera Duduca, chir Costea Chiorul, Neagu Rupe-Piele, Ghinea Păturică, domnitorii Caragea și Ipsilanti acționează, în toate împrejurările în care sunt puși, sub impulsul celor mai meschine interese personale și fără nici o urmă de sentiment uman.

Aceste personaje care palpită în toate paginile cărții, fiecare urmărindu-și frenetic interesele proprii, neliniștindu-se, suferind sau bucurându-se după împrejurări, - personaje atât de caracteristice epocii evocate de Filimon, - dau conținut și valoare artistică întregului roman. Asupra lor se exercită talentul de excelent creator de caractere și spiritul critic deosebit al scriitorului.

Cealaltă categorie de personaje (Banul C., Gheorghe, Maria, domnitorul Grigore Ghica), animate de cele mai oneste și mai demne sentimente, nefiind reprezentative pentru relațiile sociale din epocă, nu intră în conflicte semnificative cu cele din prima categorie.

De altfel, și apariția lor este episodică. Idealizându-le comportarea, scriitorul le-a „inventat” numai din dorința de a le opune, ca valoare umană, celorlalte. Prezentând ca modele de boieri, slujitori, domnitori sau soții niște tipuri idealizate, în care întruchipează virtuți cetățenești (cinste, modestie, devotament, demnitate, dispreț față de străinii care se îmbogățesc jefuind țara etc.), Nicolae Filimon procedează ca oricare scriitor ce își propune ca scop să contribuie la îndreptarea societății.

Intenția moralizatoare transpare și în faptul că în rezolvarea conflictelor autorul romanului restabilește dreptatea, pedepsind pe nelegiuiţi și răsplătind pe cei cu o comportare virtuoasă: Dinu Păturică sfârșește la ocnă, Andronache Tuzluc ca cerșetor, chera Duduca moare înecată, chir Costea Chiorul este condamnat „a fi bătut la spate prin toate piețele neguțătorești și a se țintui de urechi în fața prăvăliei sale”.

În același timp, ca răsplată a comportării virtuoase, Maria se căsătorește cu Gheorghe și, mare surpriză în stil romantic (de altfel nu singura), în timp ce mergeau la cununie se întâlnesc cu suita domnească. Grigore Ghica le face onoarea de a asista la ceremonia căsătoriei, iar apoi îi spune lui Gheorghe: „Iată, te cinstesc cu caftanul de mare-spătar și te fac caimacam al Craiovei ca să răsplătesc bunătatea sufletului tău și slujbele ce ai făcut țării!”.

Nicolae Filimon încearcă să demonstreze că „este de ajuns ca omul să fie bun și înzestrat de natură cu virtuți și inteligență și, fie condițiunea sa oricât de obscură la început, el va ajunge la mărire!”. Evident, este o naivitate în măsura în care Filimon avea o asemenea convingere.

Trecând peste această latură a romanului, reținem, pe lângă talentul remarcabil al scriitorului, dovedit în realizarea acelei game variate a tipurilor de ciocoi, caracterul de vastă frescă socială - prima de acest fel în literatura noastră - pe care Filimon l-a imprimat scrierii sale. În aceasta constă a doua trăsătură distinctivă a romanului Ciocoii vechi și noi.

Descrierea amănunțită a vieții la curțile boierești și la curtea domnească, a ierarhiei servitorilor și a funcționarilor oferă informații bogate despre moravurile protipendadei; în contrast cu acestea atrag atenția paginile în care este zugrăvită viața mizeră a țărănimii, jefuită prin tot felul de biruri și dări; capitole întregi, ca: Scene de viață socială, Muzica și corografia în timpul lui Caragea, Teatrul în Țara Românească etc., deși întrerup firul acțiunii, se remarcă prin informațiile despre începutul artei dramatice românești sau prin pitorescul unor tablouri de viață specifice vremii. Astfel, elementele realiste devin evidente în substanța romanului.

Ca stil, scrisul lui Nicolae Filimon se impune atenției prin structura orală a frazei, cursivitatea și claritatea limbajului, prin bogăția vocabularului și adecvarea lui la particularitățile fiecărui personaj.

În ceea ce privește arta literară, Nicolae Filimon poate fi considerat și azi un maestru al portretului.

Sursa: Limba și literatura română clasa a IX-a, Ministerul Educației, Vladimir Gheorghiu, Nicolae Manolescu, Nicolae I. Nicolae, Constantin Otobâcu – Rezumat Ciocoii vechi și noi. Comentariu literar