Proclamația de la Islaz din 1848. Prevederile proclamației

Proclamația de la Islaz
Proclamația de la Islaz, din 1848, scrisă în limba română, folosind alfabetul chrilic

Proclamația de la Islaz (9/21 iunie 1848) cuprindea programul revoluției de la 1848 din Țara Românească și prevedea în cele 22 de articole ale sale revendicările maselor populare și ale burgheziei și boierimii liberale privind desființarea privilegiilor feudale, schimbarea vechilor instituții centrale ale statului, precum și realizarea unor reforme social-economice de interes general-democratic. Cele mai importante prevederi programatice din Proclamația de la Islaz erau secularizarea averilor mănăstirești și mai ales emanciparea clăcașilor și împroprietărirea lor. Ea a fost citită maselor de Ion Heliade-Rădulescu, care contribuise la redactarea ei și a făcut apoi parte din locotenența domnească care l-a înlocuit pe domnitorul Gh. Bibescu după abdicarea acestuia.