Este posibil ca o barca lasata in voia valurilor, fara echipaj, sa ocoleasca unul din oceanele Pamantului si sa ajunga de unde a plecat?

Inca din anul 1663 olandezul Vossius a demonstrat ca acest lucru este posibil in cazul Oceanului Atlantic – pe o ruta circulara – datorita modului in care se „inlantuie” curentii acestei mari intinderi de apa. Cercul de curenti atlantici ar permite chiar unei nave farapanze, miscata prin simpla forta de impingere a acestora, sa mearga din largul tarmului atlantic al Frantei (estuarul Girondei) pana in Canare, de aici spre Brazilia si de pe coastele nord-braziliene prin afara sau interiorul buclei Antilelor spre Florida si capul Hatteras, iar de aici inapoi spre tarmurile Frantei. In luna decembrie a anului 1751 o furtuna a adus o barca de pescari iesita din portul Teneriffe (Canare) pana in portul San Josef de Oruna de la Gurile Orinocului din America de Sud. Mai recent, in 1902, pescarii din Noirmontiers (Franta) au cules, de pe plaja lor epava vasului englez „Colonist”, parasit de echipaj in timpul unei furtuni in largul Floridei. Aceste exemple si multe altele arata ca autoitinerarul circular este pe deplin posibil.