Despre pubertate
Pubertatea este perioada de varsta in care se produce maturatia sexuala. Cuvantul deriva din latinescul „pubescere” – a se acoperi de par. Ea incepe cu aparitia parului pubian si se incheie cu producerea primei ovulatii la fete, iar la baiat cu prima ejaculare.
Perioada pubertatii este cuprinsa intre 13-15 ani si se caracterizeaza prin instabilitate psihica si organica si o mica rezistenta la agresiunile externe. Deoarece in aceasta perioada imbolnavirile sunt mai frecvente, mai ales la fetite, medicii, scoala si familia trebuie sa-i acorde mai multa importanta si atentie. Astfel, boli ca: varicela, scarlatina, difteria etc., sunt frecvente si pot avea repercusiuni asupra dezvoltarii ulterioare.