Noua Ordine Mondiala a Illuminatilor
Exista unii care cred ca un grup puternic de indivizi a manipulat cursul evenimentelor globale timp de secole, in cadrul unei conspiratii menite sa le asigure controlul asupra lumii si crearea unei Noi Ordini Mondiale.
Se presupune ca aceasta cabala a fost pusa la cale, initial, de 13 familii legate genetic (sau Illuminati), a caror linie de urmasi se intinde astazi la toate palierele puterii.
Carui scop i se dedica toti acestia? Crearea unui stat feudal cum nu s-a mai vazut din Evul Mediu, in care clasele de mijloc sa dispara, impunandu-se un sistem social in care sa predomine doar conducatori si supusi. Aceasta Noua Ordine Mondiala (sau guvernare mondiala unica) ar fi lipsita de granite nationale si regionale si ar functiona pe baza unui singur sistem monetar. Ordinea ar fi asigurata de fortele guvernului mondial unic si de o armata unificata. Doar cei supusi ar supravietui, iar cei care se razvratesc ar fi persecutati pana la anihilare.
Un alt scop principal al acestui stat fascist, dupa cum se vehiculeaza, ar fi reducerea masiva a populatiei planetei, chiar pana la cifra de un miliard de oameni, spun unii. Nivelul actual al populatiei reprezinta o amenintare grava la adresa resurselor naturale ale pamantului si a perspectivelor sale de supravietuire pe termen lung. Totodata, se crede, o populatie numeroasa ar ameninta cercurile conducatoare si pastrarea controlului,
In prezent conspirationistii cred ca majoritatea liderilor din tarile industrializate moderne sunt membri sau colaboratori ai acestui grup, la fel si cei mai importanti jucatori din industrie sau din domeniile influente precum extractia de petrol, serviciile bancare si industria farmaceutica.