Dezvoltarea economica postbelica a Marii Britanii
Dupa Al Doilea Razboi Mondial, in Marea Britanie apare un consens national pentru conditii de viata mai bune, care permite restructurarea politica si sociala fundamentala a statului. In 1945, noul guvern laburist ales, condus de premierul Clement Attle, instituie un program extins de reforme pentru prosperitate statului, intre care se numara introducerea unui serviciu de sanatate national gratuit si a unei asigurari pentru someri. Banca Angliei se nationalizeaza in 1946, apoi telecomunicatiile, aviatia civila, sectoare majore ale energiei si transporturilor, iar in 1949, industriile fierului si otelului. Are loc insa un recul in 1951, cand Churchill revine pentru cel de-al doilea mandat de premier. Acesta si succesorii sai conservatori se indreapta din nou catre liberalismul economic, ceea ce a insemnat intreruperea temporara a reformelor pentru un stat al bunastarii sociale si favorizarea reprivatizarii.
Datorita legaturilor economice stranse cu natiunile Commonwealth-ul si intereselor sale internationale care se extindeau dincolo de Europa, Marea Britanie ramane initial in afara nou-infiintatei Comunitati Europene. Cu toate acestea, pentru a-si extinde contactele economice si comertul pe continent, Marea Britanie devine membru fondator al Asociatiei Europene a Liberului Schimb in 1960, care nu putea concura insa cu succesul economic al intregului grup european, astfel ca Marea Britanie alege in 1973 sa intre in Comunitatea Europeana, dupa ce prima incercare din 1963 fusese respinsa de presedintele francez de Gaulle. Legaturile militare si politice cu Europa si cu Statele Unite ale Americii erau garantate de apartenenta la NATO.
