Criza economica a Marii Britanii dupa 1960
Marea Britanie, locul de nastere al industrializarii, isi pierduse inca din 1900 rolul de lider in industrie si tehnica in fata competitiei europene si americane, insa cum Londra era atunci centrul infloritor al comertului mondial, britanicii nu-si ajustasera politica econmica in conformitate cu aceasta dezvoltare. In anii 1960, cand lira continua sa scada, radacinile crizei economice devin tot mai vizibile: economia britanica era pe punctul de a se prabusi din cauza mijloacelor de productie invechite, a pierderilor din productie cauzate de greve numeroase si extinderii exagerate a bugetului determinata de cresterea constanta a cheltuielilor sociale.
Incepand din 1979, noul premier conservator, Margaret Thatcher, initiaza politici economice liberale stricte. Acestea includeau retragerea statului din economie, extinderea privatizarii si reducerea impozitelor, insa si reducerea drepturilor muncitorilor si a ajutoarelor sociale acordate de stat. In consecinta, inflatia se diminueaza, iar rata investitiilor creste , insa foarte multe companii intra in faliment. Numarul de someri atinge recordul de trei milioane in august 1982, iar deosebirile dintre venituri devin tot mai pronuntate. Cu o popularitate in scadere in fata electoratului, Partidul Conservator protesteaza vehement la inceputul anilor 1990, cand incepe alta recesiune, iar Thatcher doreste sa introduca o taxa unica pe cap de locuitor, in pofida impotrivirii intregii populatii. In 1990, partidul il alege pe John Major ca succesor al acesteia in functia de premier, insa privatizarea sistemului feroviar, a serviciilor postale si a mineritului de carbune implementate de acesta nu ii aduc mai multa popularitate. In 1992, valoarea lirei scade din nou dramatic, fortand Marea Britanie sa iasa din sistemul Monetar European, care controleaza stabilitatea monetara in Europa.
Alegerile parlamentare din 1997 se incheie cu victoria rasunatoare a Partidului Laburist condus de Tony Blair. Noul premier aflat in fruntea partidului, pe care il numeste Noii Laburisti, incearca sa gaseasca o a treia cale pentru a conduce tara, una care sa tina cont in mod egal de libertatea sistemului de afaceri si de necesitatile sociale.
