Ce este osteoporoza si cum o tratam?
Osteoporoza este o boala caracterizata prin reducerea densitatii minerale a oaselor, ceea ce determina o crestere a fragilitatii lor si, implicit, a riscului de fractura, chiar si dupa traumatisme minore. Aproape oricine poate face osteoporoza, dar sunt predispuse mai ales persoanele de sex feminin (80% dintre cei cu osteoporoza sunt femei). Alti factori de risc sunt: varsta peste 65 de ani, aport insuficient de calciu alimentar, activitatea fizica redusa, greutatea corporala prea mica, tratamente indelungate cu diverse medicamente.
Cum putem sti daca avem osteoporoza? E foarte important de precizat ca, in stadiile initiale, pacientii nu prezinta niciun fel de acuze. Ulterior, pe masura ce boala progreseaza, apar dureri osoase, in special la nivelul coloanei vertebrale. Complicatia cea mai de temut a osteoporozei este fractura, afectiune de multe ori invalidanta datorita faptului ca organismul varstnicului se reface mai greu dupa un astfel de eveniment. De aceea, prevenirea aparitiei fracturii este un obiectiv extrem de important. Din pacate, multi pacienti afla ca sufera de osteoporoza doar in astfel de situatii nefericite. Deoarece, radiografia osoasa nu poate pune diagnosticul decat in faze avansate, acesta este stabilit cu certitudine in urma unei investigatii denumita DXA, o examinare radiologica ce foloseste o doza mica de iradiere. O alternativa diagnostica este reprezentata de catre osteodensimetria calcaneana. Tratamentul osteoporozei, monitorizat atent de catre medicul de familie, poate fi initiat numai de catre medicul internist, endocrinolog sau reumatolog, prin urmare, o consultatie la unul dintre acesti specialisti este obligatorie.
Dr. Dan Orga-Dumtriu – Medic primar Medicina interna, Doctor in stiinte medicale, Asistent Universitar
Sursa: sibiu100.ro