Frica despotilor de zei
Despotii au existat dintotdeauna printre noi si existau deja inca de cand mici grupuri, de maxim 20-30 de oameni, au venit pe uscat din Africa, acum 2000 de generatii; pentru supravietuirea lor, aceste grupuri ratacitoare de vanatori-culegatori depindeau de prezenta si conducerea unor indivizi puternici si inteligenti. Astfel de oameni erau esentiali atat pentru reusita expeditiilor de vanatoare, cat si pentru a asigura apararea impotriva hoardelor rivale. Ei aveau in comun abilitatea innascuta de a conduce atunci cand era nevoie, capacitatea de a analizat o situatie si a gasi apoi solutia cea mai buna pentru grupul lor. Probabil ca ei se bucurau de o pozitie de frunte pentru tovarasii lor si cautau sau cereau putere si recunostiinta in schimbul acestor calitati. Apoi, pe masura ce grupurile primitive s-au sedentarizat si au aparut primele forme de agricultura, functia conducatorului s-a schimbat. A devenit astfel necesara o forma de conducere mai complexa; pe masura ce oamenii au inceput sa-si construiasca locuinte permanente, sa domesticeasca animale si sa cultive pamantul, era necesar ca grupurile sedentare sa fie pregatite sa faca fata unui atac.
Triburile primitive considerau ca tot ce se afla in jurul lor este insufletit si credeau ca fiecare lucru din natura este inzestrat cu suflet sau spirit. Fiecare animal, deal sau munte, fiecare padure si gradina, fiecare apa, mai ales torentele si izvoarele cu virtuti medicinale, toate aveau propria zeitate. Aceasta credinta i-a facut pe primii oameni sa se teama de nestatornicia si capriciile spiritelor care stapaneau dezastrele naturale mai mult decat se temeau de atacul altor oameni. Arheologia a dezvaluit ca, in acest stadiu de dezvoltare sociala, vrajitoriile samanilor aveau drept scop sa-i induplece pe zei si sa asigure recolte bune. Curand au aparut primi regi-preoti, care s-au bucurat de acelasi statut asemanator zeilor ca faraonii de mai tarziu ai Egiptului.
Odata ce munca in agricultura a fost imbunatatita cu aproximativ 5000 de ani in urma prin inventarea plugului, pe vaile fluviilor din Mesopotamia au aparut societati mai avansate si mult mai bogate. Insasi regalitatea devenise mai sofisticata si mai impunatoare. Au fost inaltate mari monumente care celebrau puterea si charima marilor conducatori, iar sacrificiile umane s-au inmultit, ca un tribut adus indivizilor puternici si nemilosi. Ceremoniile si ritualurile erau ingrediente mistice pe care se bizuiau regii pentru a-si sublinia importanta. Puterea acestor regi despotici ramane inca inextricabil legata de religie, care combina puterea lor lumeasca cu amenintarea supranaturalului. Aliatii lor erau preotii si prorocii, care erau chiar mai importanti decat soldatii pentru mentinerea controlului asupra oamenilor.
Sursa: Tom Ambrose, Despoti si dictatori, Litera 2009
