Drama copilariei lui Saddam Hussein

Pe cand Saddam Hussein avea doar cateva luni, mama lui si-a abandonat fiul si caminul dintr-un sat de langa Tikrit, in Irak, si s-a dus sa traiasca cu un alt barbat intr-un alt sat. Cum tatal lui Hussein murise, singurul ramas sa aiba grija de copil a fost unchiul sau, un fost soldat brutal pe nume Talfah Khairallah. In 1942, cand Hussein avea cinci ani, Talfah a fost implicat intr-o tentativa de revolta impotriva fortelor britanice de ocupatie si a fost arestat. Abandonat pentru a doua oara, Hussein a fost dus de catre vecini inapoi la mama sa. Ea se recasatorise, iar copilul o incurca. Hussein i-a devenit imediat antipatic tataului vitreg, care l-a tratat cu o ostilitate nemiloasa, abia ingaduindu-i sa intre in casa si batandu-l adesea cu bata. Au fost experiente traumatizante, dar Hussein nu a cazut prada disperarii. Mai degraba el a jurat ca atunci cand va fi mare nu se va mai supune nimanui, niciodata. Hussein a devenit un singuratic, respins de familia sa si evitat de ceilaltibaieti din sat. Efectele acestei traume nu au intarziat sa apara in comportamentul sau antisocial: a inceput sa poarte cu el o bara de metal pentru a se apara si se distra inrosind-o in foc si ranind animalele cu ea. Lipsit de educatie de catre tatal vitreg, a inceput sa fure de la vecini, pana cand a fost prins si trimis la un centru de detentie pentru copii. Cand era inca adolescent, Hussein a comis prima lui crima politica, asasinand un adept al conducatorului comunist general Abdul Karim Kassem (1914-1963), care intamplator era si cumnatul sau. Nu este deloc surprinzator faptul ca la maturitate acest copil a devenit un despot crud si nemilos, incapabil sa aiba incredere chiar si in cei mai apropiati colaboratori si ducand o viata violenta, al carei scop era sa-i intimideze pe ceilalti.

Sursa: Tom Ambrose, Despoti si dictatori, Litera 2009