Crimele lui Ivan cel Groaznic comise in numele lui Dumnezeu

Ivan cel Groaznic traia cu ferma convingere ca se afla pe pamant pentru a implini lucrarea Domnului si pentru a conduce Rusia prin drept divin. „Nu sunt supusul nimanui, doar al lui Hristos, fiul lui Dumnezeu”, spunea el fara echivoc. In aceasta calitate, nu trebuia sa-si justifice campania de razbunare impotriva boierilor, nici uciderea oricui indraznea sa-i nesocoteasca vointa. Un astfel de om se punea in calea vrerii lui Dumnezeu, deci era un eretic si trebuia sa fie omorat. Ivan ajunsese chiar sa creada ca folosirea violentei impotriva dusmanilor era datoria lui sfanta si ca, de fapt, cruzimea in sine avea un efect purificator asupra celor care o indurau. Acest mod de a conduce regalitatea era pur rusesc, fiind de neconceput oriunde altundeva in Europa – poate doar cu exceptia Spaniei, in perioada de apogeu a Sfintei Inchizitii. Este posibil ca interpretarea data de Ivan rolului sau de tar sa fi fost acceptata datorita naturii neobisnuit de pioase a poporului rus; este posibil ca poporul sa fi impartasit convingerea de nezdruncinat a acestuia ca Tarul avea dreptul dat de Dumnezeu de a-i pedepsi pe cei care-i incalcau vointa. Intr-o scrisoare catre prietenul sau din copilarie si cel mai apropiat sfetnic, printul Andrei Kurbski (1528 – 1583), Ivan isi declara din nou aceasta credinta cu o simplitate care te lasa fara grai: „Daca esti atat de drept si de pios… de ce nu-ti ingadui sa accepti suferinta din partea mea, stapanul tau, si astfel sa mostenesti coroana vietii?”

Desi Ivan pretindea ca purifica lumea de pacatosi, metodele indelungate folosite si profundul interes personal pe care-l manifesta in ceea ce priveste aspectele tehnice ale mortii sugereaza ca adevarata lui motivatie era de fapt pura satisfacere a impulsurilor sadice.

Sursa: Tom Ambrose, Despoti si dictatori, Litera 2009