Tonton Macoutes – Politia secreta a lui Duvalier
La scurt timp dupa ce a ajuns la putere in Caraibe, „Papa Doc” Duvalier si-a infiintat propriul grup de sprijin de politie secreta, Tonton Macoutes. Numele venea de la un cuvant creol ce insemna „bau-bau” si era folosit in mod traditional ca sa sperie copii neascultatori.
Duvalier si-a recrutat oamenii pentru Macoutes dintre inadaptatii si infractorii din societatea haitiana. Fiecarui crecrut i s-a dat o arma si niste bani, iar apoi a fost lasat sa se dezlantuie impotriva nefericitilor lui compatrioti. Una dintre primele lor indatoriri era sa-i pedepseasca pe locuitorii celui mai sarac cartier din Port-au-Prince, care indraznisera sa voteze impotriva lui Duvalier la alegerile prezidentiale. A fost sapata o groapa mare langa o biserica din preajma orasului si, la caderea noptii, soseau camioane pline cu votanti ai opozitiei, cu calus in gura si legati de maini si de picioare. Ei erau aruncati in groapa si acoperiti cu tone de ciment ud, netezit deasupra si lasat sa se usuce. Ceilalti candidati la presidentie au fugit imediat din tara, lasandu-l doar pe liderul opozitiei, Clement Jumelle, care a fost haituit ca un caine pe strazi, dar in cele din urma a reusit sa se ascunda in jungla.
Imbracati in uniforme zdrentaroase, asemanatoare cu cele ale fascistilor italieni, si purtand niste sinistri ochelari de soare intunecati, Macoutes semanau teroare in tara. Duvalier le daduse mana libera sa jefuiasca, sa hartuiasca si chiar sa ucida pe oricine nu facea parte din elita politica, ceea ce ei au facut cu mare placere. Intre timp „Papa Doc” s-a inconjurat de o aura mistica de voodoo. In mod discret, Macoutes difuzau imagini care-l aratau pe Duvalier invesmantat in frac, cu joben alb si purtand ochelari de soare. Acesta era costumul purtat traditional de zeul voodoo Baron Samedi, care, in cultura haitiana, sta la raspantii pe drumul catre moarte.
Cei mai multi Macoutes erau negri care ii urau pe mulatrii cu pielea mai deschisa, care formau vechea elita din Haiti. Unii erau bougans, sau preoti voodoo, in mod special loiali lui Duvalier, care-i incurajau sa-l informeze in legatura cu orice nemultumire pe care o observau in timpul ceremoniilor religioase. Perspicace, Papa Doc nu a ignorat femeile: mii de negrese sarace au fost recrutate ca membre ale organizatiei inarmate Fillettes Laleau. Aceasta s-a transformat intr-o forta formidabila, nemiloasa si devotata de criminale; unele dintre ele aveau sa comande curand unitati de barbati Macoutes. Duvalier l-a ales in calitate de comandant suprem al Tonton Macoutes pe Clément Barbot, un fost politist crud si razbunator. Sub conducerea lui Barbot, Macoutes au primit libertate si mai mare sa extorcheze si sa ucida in schimbul protectiei oferite de presedinte. Unii membri pusesera chiar sa construiasca celule de propriile case, transformand literalmente aplicarea legii intr-o industrie casnica.
Sursa: Tom Ambrose, Despoti si dictatori, Litera 2009