Arta lui Caragiale. Tehnica artistica. Limba si stilul
Lipsa descrierilor de natura in opera lui Caragiale nu este intamplatoare. Dotat cu o inteligenta vie si un ascutit spirit de observatie, Caragiale nu evita aglomerarile umane, ci le cauta. Adunarile publice, berariile cu multimea lor pestrita ii ofereau un bogat material de observatie. Atent la orice miscare, la orice gest al viitorilor sai „eroi”, autorul Momentelor nota si utiliza uneori convorbirile la care asista, ca in: Amici, Cam tarziu, C.F.R. Alteori ajungea la genralizari, la tipuri, ca in comediile O noapte furtunoasa, Conul Leonida fata cu Reactiunea, O scrisoare pierduta. Conul Leonida, Jupan Dumitrache, Trahanache, Catavencu, Dandanache sunt rezultatul unor astfel de generalizari. Caragiale este cel mai mare creator de „caractere” din literatura romana. Personajele caragialesti sunt caracterizate si prin gesturi, limbaj. Catavencu, demagogul patriotard, urca la tribuna cu un teanc de ziare si hartii care ii erau inutile, dar trebuiau sa dea impresia de maxima documentare. De la plansul ridicol trece la tonul latrator, violent.
Vorbirea goala, frazeologia bombastica menita sa insele pe naivi, intre care se numara si Cetateanul turmentat, sunt proprii personajelor caragialesti. Aceasta vorbire lipsita de continut ajunge uneori la incoerenta, la delirul verbal din discursul lui Farfuridi.
Caragiale respecta cu strictete particularitatile regionale ale „eroilor” sai. Mariu Chicos Rostogan se exprima intr-un limbaj cu pronuntate trasaturi regionale specific ardelene, in timp ce limba Telegramelor are trasaturile graiului moldovean.
Acad, Iorgu Iordan, in stadiul Limba eroilor lui Caragiale, demonstreaza lipsa de cultura a majoritatii personajelor din comediile si proza lui Caragiale prin limbajul pe care acestia il folosesc. Stridenta este cu deosebire incultura functionarilor, vizibila in Proces-verbal.
Toate mijloacele de prezentare a personajelor specificate mai sus fac ca acestea sa se miste in fata noastra, sa actioneze, sa traiasca. Chiar atunci cand este vorba de personajele operelor in proza, autorul nu intrerupe actiunea pentru a caracteriza pe „eroi”, ci ii lasa sa se autocaracterizeze prin modul lor de a se manifesta.
In comediile sale, Cragiale utilizeaza mijloace variate de realizare a comicului. In toate comediile, punctul de plecare il constituie aparitia unei situatii deosebite, a unei confuzii. Conul Leonida, auzind zgomotele unor cheflii, crede ca a sosit reactiunea despre care citise seara in ziare. Rica Venturiano nu ar fi patruns in camera Vetei daca Dinca binagiul n-ar fi inversat numarul 6 etc. Dar, avand acest pretext in aparenta minor, Caragiale se ridica cu un talent artistic unic la prezentarea moravurilor din viata familiala si cea publica de la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea, precum si la crearea unor tipuri care prin forta lor de viata nu au egal in literatura noastra.
Stilul lui Caragiale este oral numai in comedii, unde este cerut de natura genului, dar si in schite si nuvel, autorul comediei O scrisoare pierduta asemanandu-se prin aceasta cu un alt artist al limbii vorbite, Ion Creanga.