Retrognitia sau reincarnarea
Daca, asa cum pare sa se fi stabilit cu temeinicie, putem obtine franturi precognitive (previziune) din viitor, ar parea cat se poate de logic sa avem unele strafulgerari retrocognitive din trecut: adica scene pe care nu le putem cunoaste sau deduce in mod obisnuit din carti sau din alte surse. Dar deoarece functia principala a celor ce pot produce experiente metapsihice – samani, vizionari, proroci – este de a da indrumari cu privire la viitor, capacitatea de a privi inapoi in trecut nu s-a bucurat de consideratie.
Acesta este si motivul pentru care – desi au existat permanent indicii ca informatiile despre trecut pot circula prin intermediul metapsihicilor – faptul a fost rareori considerat semnificativ si numai in masura in care aducea probe despre supravietuire sau reincarnare. Spiritele care „dirijeaza” sau „poseda” mediumii au indicat deseori ca au trait in trecut pe Pamant; dar tendinta a fost de a considera spiritele ca mai curand vii inca in spirit decat de a admite ca mediumul se deplaseaza inapoi in timp pentru a le putea permite sa comunice.
In majoritatea cazurilor, aceste experiente au loc o singura data in viata, dar uneori se intalnesc la persoane care le pot produce, de obicei in stare de transa. Nu este un fapt neobisnuit ca mediumii spiritistilor, aflati sub influenta spiritului lor „director”, sa se identifice vizibil atat de mult cu „transmitatorul” – spiritul unei persoane decedate – incat sa para a deveni cu adevarat persoana respectiva, asa cum era aceasta in viata. Cateodata un medium devenea astfel cu totul altcineva – transfigurare – pe care il recunostea ca fiind propria sa persoana intr-o incarnare trecuta.
Credinta ca un suflet poate salaslui intr-o intreaga succesiune de trupuri diferite, umane sau animale, este foarte veche. Ea este derivata in mare masura din intamplari ce demonstreaza ca simpla precognitie nu este suficienta pentru a putea explica amintirile din vieti trecute, precum cele din remarcabila serie de cazuri furnizata de psihiatrul Arthur Guirdham. Una din pacientele sale, aflase acesta, avusese probleme in adolescenta, suferind de vise si viziuni de o intensitate extrema a ceea ce parea a fi o existenta a ei anterioara ca membra a sectei albigenzilor – cathara – in Languedoc, in secolul al XIII-lea. Viziunile de asemenea acuitate erau considerate pe atunci (cum sunt si acum cateodata) ca dereglari premergatoare nebuniei, astfel incat ea si le notase, dar le pastrase pentru sine. Pentru a-i verifica relatarile, Guirdham a trimis datele respective lui M. Jean Duvernoy, om de stiinta francez recunoscut ca specialist in materie. Duvernoy a raspuns, exprimandu-si uimirea fata de cunostintele detaliate ale lui Guirdham – desi acesta nu poseda nici un fel de cunostinte: el obtinuse toate datele din notitele fetei.
Ceea ce l-a impresionat si mai mult pe Guirdham a fost ca Duvernoy, care initial descoperise o greseala in relatari – fata insista asupra faptului ca preotii cathari se imbracau in albastru inchis, desi stia ca purtau intotdeauna vesminte negre -, ii scrisese mai tarziu sa-i comunice ca, ocupandu-se de editarea unei carti apartinand unui inchizitor caruia i se incredintase problema distrugerii catharilor, descoperise ca preotii se imbracau intr-adevar cateodata in albastru inchis. Istoricii precedenti fusesera indusi in eroare.
In prezent, in lumea stiintei sunt persoane care accepta retrognitia ca explicatie, insa sunt si persoane care nici nu vor sa ia in calcul acest fenomen si incearca mai degraba sa gaseasca o explicatie stiintifica.
