Regatul vechi (Egipt: 2700-2200, dinastiile III – VI)
Regatul vechi
Este o perioadă mult mai bine cunoscută, atât prin sursele scrise, cât şi prin marile monumente arhitectonice caracteristice acestei epoci, piramidele.
Piramidele fac dovada concentrării puterii politice în mâinile faraonului, capabil astfel să mobilizeze uriaşe resurse materiale şi umane în slujba asigurării postexistenţei sale, căci piramidele nu sunt altceva decât monumente funerare, menite să asigure postexistenţa a faraonului.
Cea mai veche piramidă este cea în trepte, a faraonului Zoser. A fost proiectată de arhitectul Imhotep, singurul personaj cunoscut din arta egipteană, artă prin excelenţă anonimă. Pe timpul faraonului Zoser, Egiptul a purtat războaie cu Ţara Kuş; tot acum avem informaţii despre expediţ ia din Sinai, peninsula fiind o regiune de unde egiptenii se aprovizionau cu minereu de cupru.
În timpul întregului Regatului vechi au fost ridicate numeroase piramide, dar cele mai mari, care uimesc până astăzi prin dimensiuni şi perfecţiune, au fost construite în timpul celei de-a patra dinastii. Cele mai importante piramide au fost ridicate în zona Saqqarah şi Gizeh de lângă Cairo şi aparţin faraonilor Snefru, Khufu (Keops), Khafre (Khephren) şi Menkaure (Mikerinos).
Spre exemplu, marea piramidă a lui Keops avea o înălţime de 146 m, cu o latură de 230 m, acoperind o suprafaţă de 4 ha. Se consideră că la construirea acestei piramide s-au folosit aproximativ 2.300.000 de blocuri de piatră fasonată, având fiecare o greutate de cca. 2,5 tone. Pentru construirea unui astfel de monument, au fost mobilizaţi, timp de mulţi ani, zeci de mii de lucrători.
Construcţia piramidelor a necesitat un efort colosal ce a secătuit resursele Egiptului. Documentele de epocă lasă să se înţeleagă că populaţia era nemulţumită, că, probabil, au avut loc revolte şi că în urma acestor nemulţumiri puterea faraonilor a scăzut.
Din timpul dinastiei a VI-a, autoritatea centrală este tot mai slabă, observându-se concomitent o creştere a puterii aristocraţiei nomelor. Nomarhii devin adevăraţi suverani locali, ceea ce duce la căderea Regatului vechi şi instalarea Primei perioade intermediare.
Sursa: Istoria antică universală, Mihail Vasilescu