Regatul vechiului Babilon
Regatul vechiului Babilon
Babilonul a luat ființă în a II-a jumătate a mileniului III î.Hr. pe malul Eufratului, în Mesopotamia centrală si va cunoaşte o dezvoltare excepţională, fiind timp de două milenii cel mai important oraş din Orientul Apropiat. Numele de Babilon, este forma elenizată a accadianului Babilim sau Babili, care înseamnă în limba amorită “Poarta zeului”.
Pe scena istoriei, Babilonul apare mai târziu ca stat de sine stătător. Numele său este menţionat pe vremea dinastiei a III-a din Ur sub numele Kadingir. Ceva mai târziu decât grupările amorite ale lui Işbierra şi Naplanum, în Mesopotamia pătrunde o nouă grupare vest semitică, care s-a aşezat la sud de oraşul Kiş. Această grupare avea ca divinitate supremă pe Marduk.
Primul rege al Babilonului, Sumulael (1894-1880), nu recunoaşte autoritatea regatelor Isin şi Larsa, şi iniţiază o serie de expediţii, care i-au sporit teritoriul. Tot în această perioadă începe şi construirea zidului de incintă al Babilonului.
În secolele următoare, regatul babilonian va fi în competiţie cu celelalte state amorite pentru dominaţia în Mesopotamia. Cel mai important reprezentant al acestui regat este Hammurabi (1792-1749). Prin întreaga sa activitate, Hammurabi a transformat statul babilonian în cel mai mare imperiu cunoscut până atunci în Orientul apropiat. Inscripţiile descoperite în Babilon, precum şi în oraşul Mari ne permit să ne facem o idee despre evoluţia acestei domnii.
Dacă la începutul acesteia, Hammurabi nu depăşea condiţia unui conducător care accepta suzeranitatea assyriană, în ultimii zece ani ai domniei a reuşit, printr-o politică externă foarte abilă, să impună hegemonia Babilonului asupra întregii Mesopotamii, Assyriei, Elamului şi a unor teritorii din nord-vest până către Marea Mediterană.
Hammurabi a rămas celebru prin codul de legi care îi poartă numele, important izvor pentru cunoaşterea realităţilor politice, sociale, şi economice din Mesopotamia. Codicele are mai multe capitole referitoare la familie, militari, diferite infracţiuni etc.
După moartea lui Hammurabi, urmaşii săi nu au mai reuşit să menţină prestigiul şi unitatea statului babilonian, deoarece în regiune se produc însemnate mişcări de populaţie: triburile hurriţilor şi ale kassiţilor încep să joace un rol tot mai important.
Hurriţii s-au coagulat, în jurul anului 1600 î.Hr., în puternicul stat numit Mitanni, care ocupa un teritoriu întins de pe cursul mijlociu a Eufratului, iar kassiţii vor pătrunde treptat în Mesopotamia ca agricultori sau meseriaşi.
Sursa: Istoria antică universală, Mihail Vasilescu
