Descrierea Egiptului si a Nilului

Descrierea Egiptului si a Nilului

Egiptul se întinde aproape exclusiv într-o singură direcţie: de la miazănoapte spre miazăzi. Şi se pare că, mulţumită aşezării lui – apărată în mod natural – precum şi frumuseţii pământurilor sale, el întrece într-o însemnată măsură toate celelalte ţinuturi care au alcătuit vreodată un regat.

Spre apus, Egiptul este apărat de pustiul Libiei, plin de animale sălbatice. Acest pustiu se întinde până departe şi, prin lipsa apei şi a oricăror mijloace de trai, face ca pătrunderea în locurile acelea să fie nu numai foarte anevoioasă, dar şi supusă multor primejdii.

La miazăzi, Egiptul este apărat de cataractele Nilului şi de munţii din vecinătatea acestora. într-adevăr, din regiunea troglodiţilor şi de la hotarele Etiopiei pe o întindere de cinci mii şi cinci sute de stadii, fluviul nu este uşor navigabil şi unui om nu-i este cu putinţă să străbată drumul pe jos, decât dacă are o caravană regală şi dacă ia cu sine foarte multe provizii.

La răsărit, Egiptul este apărat, în parte, de Nil. Cealaltă parte a ţinutului este deşert sau câmpie acoperită cu mlaştini, care poartă numele de „abisuri”

După ce am descris cum este apărat Egiptul din trei părţi pe uscat – să adăugăm la cele spuse ceea ce ne mai rămâne de spus.

A patra latură, scăldată aproape în întregime de apele unei mări fără porturi, are ca apărare Marea Egiptului. O călătorie de-a lungul acestei coaste ţine foarte multă vreme, corăbierului fiindu-i neobişnuit de greu să tragă corabia la mal …

Prin urmare, Egiptul e apărat – în felul descris mai sus – din toate părţile, şi aceasta mulţumită aşezării lui. Cât priveşte forma, el este lunguieţ, având pe coasta mării o întindere de două mii de stadii şi întinzându-se spre interior ca la vreo alte şase mii de stadii.

În vechime, Egiptul întrecea cu mult, prin numărul mare al populaţiei, toate regiunile cunoscute de pe pământul locuit de oameni şi chiar în vremea noastră se pare că — în această privinţă — egiptenii nu sunt întrecuţi de nici un alt neam.

…Vom descrie, în cele ce urmează, specificul fluviului şi caracteristicile ţării.

Nilul curge de la miazăzi spre miazănoapte, avându-și izvoarele în ţinuturi în care n-a călcat picior de om. Aceste meleaguri se întind de la extremitatea Etiopiei spre pustiu. Este un pământ de nepătruns, din pricina căldurii neobişnuit de mari.

Nilul întrece prin mărimea sa toate fluviile. El străbate cel mai întins teritoriu, făcând cotituri mari – atât spre răsărit, adică spre Arabia, cât şi spre apus, spre Libia. Străbate astfel, dacă socotim şi cotiturile – de la graniţele Etiopiei şi până la vărsarea lui în mare – aproximativ douăsprezece mii de stadii …

Nilul este, după cum am văzut, superior tuturor celorlalte fluvii. Dintre acestea toate, el e singurul care nu curge năvalnic şi nu face valuri mari, cu excepţia locurilor care se numesc „cataracte”… Cataractele acestea sunt mai multe la număr, cea mai mare fiind aceea care se află la hotarul Etiopiei cu Egiptul.

… în Egipt, Nilul se desparte în mai multe braţe şi alcătuieşte ceea ce s-a numit – datorită formei sale – delta fluviului. Braţele extreme alcătuiesc cele două laturi ale triunghiului, iar baza o formează marea, care primeşte toate gurile fluviului, în număr de şapte … Apele Nilului curg încet şi duc cu ele mult pământ, formând în locurile joase bălţi deosebit de rodnice.

… Nilul are tot soiul de peşti – în număr excepţional de mare …

Pe scurt, Nilul, prin binefacerile aduse de el oamenilor, întrece toate celelalte fluvii ale pământului locuit. Apele sale cresc începând cu solstițiul de vară, şi creşterea are loc până la echinocţiul de toamnă. Nilul aduce atunci, fără întrerupere, nămol nou si udă atât pământul necultivat, cât şi pe acela muncit pentru a fi semănat sau care este propriu plantaţiilor – şi el face aceasta un timp pe care agricultorii îl socotesc îndestulător.

Deoarece apa Nilului curge foarte încet, oamenii abat cursul lui cu ajutorul unor mici diguri şi o captează fără prea multă greutate, spre a o răspândi pe ogoare, când socot lucrul acesta de folos.

Fluviul prilejuieşte – în general – atâtea înlesniri pentru agricultură şi atâtea foloase pentru oameni, încât majoritatea cultivatorilor nu trebuie decât să arunce sămânța pe locurile care s-au uscat şi să aducă vitele acolo, ca să calce sămânța în picioare. Iar după patru sau cinci luni, ei vin înapoi să facă secerişul.

Alţii, după ce trec cu nişte pluguri uşoare peste ogoarele care au fost udate, strâng cu grămada roadele, fără multă cheltuială şi trudă.

Ca să fiu scurt, la toate celelalte popoare agricultura se face cu mari cheltuieli şi osteneli. Numai în Egipt ea se poate face cu mijloace materiale reduse şi cu o muncă neînsemnată…

Felul cum se produce creşterea apelor Nilului umple de uimire pe cei care văd fenomenul cu proprii lor ochi. Când lucrurile acestea sunt povestite, ele par cu totul de necrezut.

Într-adevăr, pe câtă vreme celelalte fluvii îşi micşorează volumul pe la solstiţiul de vară şi îşi împuţinează din ce în ce mai mult apele în restul verii, numai Nilul începe în acelaşi răstimp a-şi spori, iar apele sale cresc zilnic, până când în sfârșit inundă tot Egiptul.

De asemenea, el descreşte zilnic într-un interval de timp egal cu cel necesar pentru creşterea apei şi ajunge la starea lui de la început.

Ţinutul alcătuind o câmpie, iar oraşele, satele şi chiar gospodăriile ţăranilor fiind aşezate pe diguri – pe care le-a înălţat mâna omenească – priveliştea ce se arată ochilor seamănă cu a insulelor Ciclade …

Din pricina primejdiilor pe care le prezintă ridicarea nivelului apei, s-a construit de către regi, la Memfis, un „Observator al creşterii apelor Nilului”, unde cei care au îndatorirea să se ocupe de acest lucru măsoară exact cu cât au crescut apele fluviului; ei trimit scrisori prin cetăţi, arătând cu precizie numărul de coţi sau degete cu care a crescut Nilul şi spunând dinainte când vor începe apele lui să scadă.

În felul acesta, poporul scapă de griji. El află, chiar din momentul culminant al inundaţiei, când începe să se micşoreze volumul apelor, şi, încă de atunci – deci cu mult înainte de vreme – toţi egiptenii ştiu cât de mare va fi recolta, căci observaţiile de acest fel datează, în Egipt, din cele mai vechi timpuri, fiind cât se poate de exacte.

Sursa: (Diodor din Sicilia, Biblioteca istorică, I, 30–33, 36)