AMENEMHAT I (1985-1956)

AMENEMHAT I

Amenemhat I este fondatorul dinastiei a XII- a, a cărui domnie reprezintă, în multe privinţe, obiectul unor vii dispute în rândul egiptologilor. După datele oferite de Canonul Regal din Torino, faraonul ar fi domnit 29 de ani.

Din păcate nu dispunem de nici un document cu privire la începuturile domniei sau date în privinţa familiei sale. Amănunte în legătură cu familia sa le putem deduce din Profeţia lui Noferti, un text literar cu valoare propagandistică, scris probabil în prima parte a dinastiei a XII – a. Prin intermediul acestei opere aflăm următoarele: „Apoi va veni un rege din Sud, / Ameni, cel justificat, este numele său, / Fiul unei femei din Ta-Seti, copil al Egiptului de Sus./ El va lua coroana albă, / El va purta coroana roşie, / El va uni pe Cele două puternice [cele două coroane]“.

G. Posener a stabilit faptul că Ameni şi vizirul lui *Mentuhotep al IV-lea, adică Amenemhat, sunt una şi aceeaşi persoană. Inscripţia unui fragment de relief descoperit în templul funerar al lui Amenemhat I la el-Lisht, specifică faptul că mama faraonului s-ar fi numit Neferet, ea fiind acea doamnă originară din Ta-Seti, adică din noma elephantină a Egiptului de Sus.

Profeţia lui Noferti precizează faptul că tatăl suveranului era un om important, dar în orice caz nu un faraon. Într-un text de ofrande, datând din timpul domniei lui *Amenhotep I (dinastia a XVIIIa), sunt menţionaţi trei „faraoni“: *Mentuhotep al II – lea, * Mentuhotep al III – lea şi „tatăl zeului, Senusret“. Acest text, provenit de la Karnak, îl socoteşte pe Senusret strămoşul dinastiei a XII – a, personajul fiind identificat cu tatăl lui Amenemhat I.

Datele de care dispunem ne îndreptăţesc să afirmăm că faraonul a avut un fiu (viitorul *Sesostris I) şi cel puţin o fiică, Neferu.

Nu este clară nici modalitatea prin care Amenemhat I a ajuns să fie proclamat faraon. Anumite inscripţii provenite de la Hatnub, aparţinând nomarhului Nehery şi fiilor săi Kay şi Djehutinakht , descriu unele tulburări interne după domnia lui Mentuhotep al IV- lea, mai ales prin intermediul a două sintagme: „teama palatului regal“ şi „foametea“.

Toate acestea nu dovedesc faptul că avem de-a face cu o lovitură de stat, în urma căreia Mentuhotep al IV- lea ar fi fost înlăturat de la domnie. În orice caz, venirea la domnie a lui Amenemhat I n-a avut loc fără tulburări interne, chiar Profeţia lui Noferti ne vorbeşte de faptul că ţara a fost salvată de la un dezastru: „Asiaticii vor cădea din cauza sabiei sale (=Amenemhat I), / Libienii vor cădea din cauza flăcării sale (=Amenemhat I) …/ Se vor construi <Zidurile Conducătorului > , / Pentru a opri înaintarea asiaticilor spre Egipt“./ Din text reiese clar pericolul existent la graniţele estice şi vestice ale Egiptului de Jos.

Deci, Amenemhat I a preluat puterea în momentul în care pe teritoriul Egiptului, după moartea lui Mentuhotep al IV- lea, ar fi existat mai mulţi pretendenţi la domnie, iar ţara era ameninţată de libieni şi asiatici.

La începuturile domniei Amenemhat I poseda următoarele titulaturi: numele-Horus şi numele-nebti erau identice, adică Sehetep-ib-taui „Cel care satisface voinţa celor două ţări“, iar numele-Horus-de-Aur era Sema „Unificatorul“.

La o dată necunoscută nouă, el a renunţat la acestea în favoarea unui singur nume: Wehem-mesut „Cel care repetă creaţia / naşterile“. Motivaţia unei astfel de decizii este simplă: Amenemhat I, conştient de lipsa unor strămoşi de sânge regal, a adoptat această titulatură cu scopul de a inaugura o nouă eră în istoria Egiptului, marcând astfel o ruptură cu trecutul.

Faptul că Amenemhat I a deschis o nouă epocă în istoria Egiptului faraonic este confirmat şi de Canonul Regal din Torino, care într-un pasaj vorbeşte de „ <regii> cu reşedinţa la Iti-Taui“(V, 19) şi de „totalul regilor cu reşedinţa la Iti-Taui“( VI, 3 ).

Deşi Amenemhat I a adoptat cultul zeului Amon din Theba, ridicându-l la rang de prima divinitate a Egiptului, din considerente politice, şi-a dat seama că îi este dificil să guverneze din Theba, motiv pentru care şi-a construit o nouă capitală în nordul ţării, numită Iti-Taui.

Atacurile străinilor, precizate mai sus, l-au determinat pe Amenemhat I să opereze această manevră politico-militară. După unii cercetători mutarea capitalei este în strânsă legătură cu amintita schimbare a titulaturii suveranului.

Iti-Taui se află în apropierea satului modern el-Lisht, la aproximativ 56 km sud de Cairo, unde el şi urmaşul său şi-au ridicat piramide, înconjurate de mastabale ale supuşilor, după modelul faraonilor memphiţi ai Regatului Vechi.

Fără îndoială, în momentul în care l-a succedat pe Mentuhotep al IV- lea, Amenemhat I guverna încă la Theba. Mutarea capitalei la Iti-Taui este atestată şi de inscripţiile altor monumente.

Astfel, la extremitatea sudică a Wadi Natrun-lui există o fortăreaţă, datând din timpul Regatului Mijlociu, care posedă un templu, în care, pe o poartă monumentală se găsesc şi cartuşele lui Amenemhat I. „Zidurile Conducătorului“ amintite şi de Povestea lui Sinuhet (B 17), care ar fi de fapt un zid continuu dublat de un canal , aveau menirea de a proteja graniţa Egiptului în partea estică. Probabil că un zid asemănător exista şi în sud, în apropiere de Assuan.

Pentru a realiza obiectivele noii sale politici, Amenemhat I s-a bazat pe sprijinul guvernatorilor locali. În multe inscripţii reapare o titulatură a perioadei Regatului Vechi, „marele şef al nomei…“. Pentru a asigura ordinea internă numeşte noi nomarhi, fideli politicii sale, cum s-a întâmplat la Beni Hassan, Elephantine, Assiut, Qusae etc. Asistăm la o delimitare mai precisă a graniţelor dintre nome şi chiar la o reglementare cu privire la utilizarea apei Nilului pentru irigaţie.

În schimbul acestor facilităţi, nomarhii îşi trimiteau trupele în sprijinul armatei faraonice. Textul unei inscripţii descoperite la Wadi Hammamat precizează faptul că un demnitar numit Mentuhotep a fost însărcinat de Amenemhat I cu „pacificarea“ întregii zone meridionale a Egiptului.

O sinteză a acţiunilor militare întreprinse de rege ne oferă un pasaj dintr-o operă literară numită Învăţăturile lui Amenemhat I (redactată la scurt timp după moartea faraonului): „M-am deplasat spre Elephantine, m-am întors în Deltă…, am învins populaţia din Wawat, i-am capturat pe medjai, am pus mâna pe setjetju, docili ca nişte câini“.

Într-una din aceste campanii, Amenemhat I a fost însoţit de nomarhul de la Beni Hassan, numit Khnumhotep I, cel care va aduce 20 de ambarcaţiuni utilizate în luptele desfăşurate în direcţia Pelusium-lui, înspre asiatici (denumiţi metjetju în textul de mai sus).

După cum atestă un graffiti de la Gerf Husein, care menţionează numele regelui, în anul al 23-lea al domniei, faraonul a întreprins un raid de pedepsire a inamicilor din Nubia.

Un an mai târziu, comandantul unui contingent militar, Nesumonth, a repurtat victorii asupra beduinilor din deşertul estic şi din Peninsula Sinai. Prinţul moştenitor, Sesostris, a condus o expediţie împotriva libienilor în vecinătatea Wadi Natrun-lui.

Ultimul text care se referă la o expediţie militară datează din anul al 29-lea al domniei. Campania este redată prin intermediul unei inscripţii gravate pe o stâncă la el-Girgawi, fiind o mărturie certă a intenţiei faraonului de a cuceri Wawat-ul (Nubia de Jos). Indirect, această expediţie mai este atestată şi de inscripţia scribului Reniqer, care l-a însoţit pe vizirul Antefoqer în barca regală a lui Amenemhat I.

Expediţia se pare că a avut succes deoarece faraonul şi-a extins stăpânirea până la Korosko, în Nubia de Jos, sau chiar mai spre sud. Unii egiptologi nu exclud posibilitatea ca Amenemhat I să fi fost fondatorul cetăţii Semna de lângă cataracta a II-a a Nilului, dar şi al unei fortăreţe la Kerma, în Sudanul de nord.

Din timpul domniei sale se mai cunosc încă două expediţii: una îndreptată spre Wadi Hammamat şi condusă de „prim-preotul <zeului>Min“, Antef, iar o alta spre minele de turcoază de la Serabit el-Khadim din Sinai.

Datorită reformei sale administrative a acordat scribilor un statut social aparte. Nu întâmplător în timpul domniei sale au fost redactate două opere literare care elogiază „meseria“ de scrib: Kemit şi Satira meseriilor.

Deşi Amenemhat I a avut o domnie relativ lungă, activitatea edilitară a faraonului poate fi socotită mai degrabă modestă. La Memphis, în templul zeului creator Ptah, a ridicat un altar de granit roşu, împreună cu o statuie a sa.

În oaza Fayyum a dedicat zeului crocodil Sobek un templu, iar la Abydos a ridicat un altar în onoarea zeului regatului morţilor, Osiris. La Koptos au fost descoperite reliefuri ale lui Amenemhat I în templul zeului Min. Demn de remarcat este şi faptul că templul consacrat zeiţei Mut de la Karnak a fost fondat în timpul domniei sale.

Amenemhat I a fost asasinat la scurt timp după celebrarea sărbătorii sale sed , ale cărei mărturii sunt reprezentările blocurilor de piatră provenite din templul său funerar de la el-Lisht.

Cu privire la sfârşitul vieţii faraonului există informaţii în trei texte literare: Profeţia lui Noferti, Povestea lui Sinuhet şi Învăţăturile lui Amenemhat I. Asasinarea suveranului a avut loc în perioada în care fiul său, prinţul moştenitor Sesostris, era angajat în luptele împotriva libienilor. Sinuhet, un înalt demnitar de la curtea regală, a aflat de complotul organizat împotriva lui Amenemhat I, motiv pentru care s-a autoexilat.

Deliberat, am lăsat la urmă cel mai controversat aspect al domniei lui Amenemhat I, presupusa coregenţă cu *Sesostris I. Până nu de mult, savanţii au fost convinşi că începând cu anul al 20-lea al domniei, Amenemhat I şi-a asociat la domnie pe fiul său, *Sesostris I.

Întreaga discuţie legată de coregenţă a pornit de la textul unei stele aparţinând demnitarului Antef. În cintra stelei se află două texte opuse, care au fost citite după cum urmează: „Anul 30 sub Maiestatea Sa, regele Egiptului de Sus şi de Jos, Sehetepibre (= Amenemhat I), ca el să trăiască veşnic; anul 10 sub Maiestatea Sa, regele Egiptului de Sus şi de Jos, Kheperkare (=Sesostris I), ca el să trăiască veşnic“.

În 1979, egiptologul R. Delia a propus o variantă mult mai plauzibilă pentru interpretarea pasajului: „30 de ani sub domnia …, 10 ani sub domnia…“, adică a stabilit că de fapt demnitarul Antef a activat 30 de ani sub domnia lui Amenemhat I şi 10 ani sub domnia lui *Sesostris I. Recent (în 1995), C. Obsomer a înlăturat orice dubiu în legătură cu presupusa coregenţă tată-fiu, ajungând la aceeaşi concluzie care reiese din textele literare citate mai sus (în special Povestea lui Sinuhet şi Învăţăturile lui Amenemhat I): la momentul asasinării faraonului, Sesostris era numai prinţ moştenitor nu şi coregent.

Sursa: Miron Cihó, Lexiconul Faraonilor