AMENHOTEP I (1525-1504)

AMENHOTEP I

Amenhotep I este cel de-al 2-lea faraon al dinastiei a XVIII-a, fiul lui *Iahmes I şi al reginei Iahmesnefertari. Nu a fost primul născut, având mai mulţi fraţi şi şase surori.

Soţia lui a fost Iahmesmeritamon, cea care purta titulatura de „fiica regelui, sora regelui, marea soţie regală“. Deci, era fiica lui *Iah-mes I şi sora lui Amenhotep I, însă nu dispunem, după cum a precizat egiptologul belgian C. Vandersleyen, de un document care să ateste direct faptul că era soţia lui Amenhotep I.

Mormântul ei a fost descoperit la Deir el-Bahari, iar trăsăturile feţei sarcofagului ne permit să precizăm că avea o fizionomie foarte apropiată de cea a lui Amenhotep I, deci, cel puţin pe baza iconografiei, se poate dovadi faptul că cei doi proveneau din aceeaşi familie.

Faraonul a fost destul de tânăr când a ajuns pe tronul Egiptului, cel mai probabil avea 10 ani, ceea ce explică şi faptul că în primii 8 ani de domnie nu dispunem de nici un document cu privire la vreo acţiune militară a regelui.

După Manethon, versiunea relatată de către Josephus Flavius în Contra Apionem, ar fi domnit 20 de ani şi 7 luni. Această dată este confirmată indirect şi de inscripţia unui demnitar numit Amenemhat, un astronom, care şi-a desfăşurat activitatea 10 ani sub domnia lui *Iahmes I şi 21 de ani sub cea a lui Amenhotep I.

La piramida lui *Djoser de la Saqqara, considerată un loc de pelerinaj, există printre altele şi o inscripţie în care se menţionează că a fost vizitată de o anumită persoană în anul al 20-lea al domniei lui Amenhotep I.

Deşi numele-Horus Ka waf-tau „Taurul, cel care subjugă ţările“, ca şi numele-nebti Aa-neru „Mare prin teamă“ sugerează că era un temut cuceritor, în realitate faraonul Amenhotep I a întreprins puţine campanii militare.

Cea mai însemnată este cea din anul al 8- lea de domnie, îndreptată împotriva Nubiei. Evenimentul a fost redat de doi dintre ofiţerii suveranului.

Astfel, Iahmes, fiul lui Abana, preciza în autobiografia sa următoarele: „…l-am transportat pe regele Egiptului de Sus şi de Jos, pe cel cu voce adevărată, Djeser-ka-Re, spre sud către Nubia, cu scopul de a extinde frontierele Egiptului…Eu m-am aflat în fruntea armatei noastre şi m-am luptat cu îndârjire. Maiestatea Sa a observat actele mele de vitejie…Am fost răsplătit cu aur şi cu două soţii-sclave…“(Urk IV, 6-8). Acelaşi eveniment a fost descris şi în autobiografia lui Iahmespenekhbet (Urk. IV, 36).

Pe durata acestei campanii, „vice-regele“ Nubiei a fost vestitul Turi, iar cel mai important succes a fost anexarea teritoriului dintre cataractele a II-a şi a IV-a ale Nilului, respectiv Dongola, cunoscut prin bogăţiile sale naturale.

În timpul domniei lui Amenhotep I se reconfirmă, după mai multe secole, prezenţa egiptenilor în Peninsula Sinai. De asemenea, sub conducerea unui oarecare Peniati, în numele faraonului începe exploatarea carierei de gresie de la Silsileh.

Numele-Horus-de-Aur al lui Amenhotep I, Uah-renepet „Cel durabil prin ani“, este semnificativ pentru activitatea sa edilitară. Arhitectura epocii prezintă similitudini cu perioada domniilor lui *Mentuhotep al II-lea, a lui *Sesostris I şi a lui *Sesostris al III-lea.

Ca atare, se poate vorbi de o renaştere a principiilor artistice ale Regatului Mijlociu. În acest sens, mărturie ne stau şi următoarele edificii de la Karnak: o copie a „Casei Albe“ a lui *Sesostris I, o capelă a bărcii zeului Amon situată în colţul vestic al templului sau blocurile de piatră găsite în interiorul pilonului al III-lea al templului, care reprezintă resturile unor capele şi sanctuare ale lui Amenhotep I.

Aceste blocuri de piatră au fost degajate între anii 1920-1930, constatându-se că edificiile din care făceau parte au fost dezmembrate de către *Thuthmes I, iar ulterior reutilizate în alte construcţii de către *Amenhotep al III-lea. Cel puţin patru dintre ele păstrează texte care oferă o listă cu sărbătorile religioase de pe vremea lui Amenhotep I, iar calendarul acestora a fost influenţat de cel existent în timpul dinastiei a XII-a.

Statuile care-l reprezintă pe Amenhotep I s-au inspirat, atât din punct de vedere stilistic cât şi iconografic, din cele caracteristice dinastiilor a XI-a şi a XII-a. Desigur, nu este vorba de o „copiere“ mecanică, ci de o combinare a elementelor artistice noi cu cele care predominau în intervalul amintit.

Reliefurile lui Amenhotep I reflectă o diversitate stilistică datorată existenţei mai multor „şcoli“ artistice. Astfel, faraonul apare cu trăsături faciale diverse, este redat într-o atitudine sobră sau chiar se observă urmele unui zâmbet fin.

Toate aceste elemente pot constitui repere cât de cât sigure care ne îngăduie să presupunem existenţa unor etape în evoluţia artistică din timpul domniei lui Amenhotep I.

Unele construcţii au fost dedicate de faraon părinţilor săi. La Abydos, în incinta templului zeului Osiris, a ridicat o capelă în memoria tatălui său *Iahmes I. La Dra Abu-Naga a construit un templu destinat cultului reginei-mame Iahmesnefertari, apoi a reconstruit o capelă menită să celebreze sărbătorile sed ale ei.

Blocurile de piatră descoperite la el- Kab presupun construcţia unei capele în favoarea zeiţei Nekhbet. Alte fragmente care indică existenţa unor edificii provin de la Silsileh, Kom Ombo şi Elephantine.

Măsurile luate pentru consolidarea imperiului său sunt atestate şi de faptul că ne-au parvenit numele şi funcţiile unor înalţi demnitari ai domniei sale. Funcţia de vizir a fost îndeplinită de mai multe persoane: Tetinefer, Imhotep şi Iahmesamas.

Trezorierul, în egipteană „purtătorul de pecete“, a fost Iamu, cel care a condus şi lucrările de edificare ale templului zeiţei Hathor la Serabit el- Khadim din Sinai. Primarul Thebei era un oarecare Seni, iar printre înalţii funcţionari ai domeniului zeului Amon de la Karnak îi amintim pe Minmonthu şi Parennefer. Arhitectul curţii a fost vestitul Ineni. Probabil la îndemnul acestuia din urmă au fost redeschise minele de turcoază din Sinai, cele de alabastru de la Bosra şi Hatnub, precum şi cea de gresie de la Silsileh.

În timpul domniei lui Amenhotep I culegerea de texte magico–religioase Amduat şi-a căpătat forma definitivă. Această „Scriere a spaţiului ascuns“ ne prezintă călătoria zeului solar Re în lumea tenebrelor, în timpul celor douăsprezece ore ale nopţii, în urma căreia el devine dimineaţa Khepri, adică Soarele renăscut.

Inscripţia unui astrolog, numit Amenemhat, certifică faptul că primul apometru a apărut în această perioadă.

Autobiografia lui Nefer, un fost militar care a devenit medicul curţii regale, descrie faptul că a avut onoarea de a asista, alături de faraon, la moartea reginei-mame, Iahmesnefertari.

Muncitorii din epoca ramesidă de la Deir el-Medineh i-au ales pe Amenhotep I şi Iahmesnefertari protectori, ambii fiind divinizaţi la acea vreme.

Domnia lui Amenhotep I ne-a furnizat şi un important papirus medical, P. Ebers, cel mai lung dintre papirii de acest gen descoperit pe teritoriul Egiptului. Culegerea eterogenă posedă 110 „pagini“, cu 877 de „paragrafe“.

După unii egiptologi, în acest interval s-a luat decizia de a se separa mormântul propriu-zis al faraonului de templul său funerar.

Studiile medicale efectuate asupra mumiei lui Amenhotep I relevă faptul că suveranul ar fi decedat la vârsta de 50 de ani. Mumia a fost descoperită în ascunzătoarea de la Deir el-Bahari, însă nu se cunoaşte cu exactitate localizarea mormântului său original.

După unii savanţi locul de veci al faraonului ar fi un mormânt din necropola de la Dra Abu-Naga, iar după alţii un mic mormânt nedecorat, neinscripţionat şi jefuit încă din Antichitate situat în Valea Regilor (KV 39).

În orice caz, în anul al 16-lea al domniei lui *Ramses al IX-lea, când au fost verificate mormintele regale în urma unor sesizări conform cărora unele ar fi fost deja jefuite, cel al lui Amenhotep I era intact. Din păcate aceste informaţii transmise de textul Papirusului Abbott, nu localizează mormântul faraonului.

Sursa: Miron Cihó, Lexiconul Faraonilor