ANTEF al II-lea (2112-2063)

ANTEF al II-lea

Antef al II-lea este al 2-lea faraon al dinastiei a XI-a thebane, fiind fratele mai mic al lui *Antef I, primul suveran al aceleiaşi dinastii. Pe baza textelor din timpul domniei sale reiese că mama faraonului, şi implicit şi a lui *Antef I, a fost o oarecare Neferu I.

Antef al II-lea a avut o domnie lungă, 50 de ani după textul „stelei câinilor“. În 1860, egiptologul francez A. Mariette a descoperit în capela mormântului lui Antef al II-lea din necropola thebană partea de jos a unei stele numită în literatura de specialitate „stela câinilor“(actualmente în posesia Muzeului Egiptean din Cairo, CGC 20512).

Pe obiect apar numele câinilor suveranului, cinci la număr. Aceste nume sunt de origine străină, trei dintre ele fiind traduse şi în egipteană. În timpul domniei lui *Ramses al IX-lea, când s-a efectuat un inventar al mormintelor thebane care au fost sau nu jefuite, în celebrul P. Abbott, II. 8 – 10 se afirmă că stela se află în faţa mormântului regelui Antef al II-lea, precizându-se faptul că se poate citi numele unuia dintre câinii săi, şi anume Behkay, ceea ce denotă faptul că stela fusese deja acoperită în parte de nisip.

Reprezentările stelei sunt urmate de un text istoric lung, datat din anul al 50-lea al domniei lui Antef al II-lea. Recent, D. Arnold a descoperit un nou fragment al stelei.

În Canonul Regal din Torino în dreptul numelui faraonului s-a păstrat numai cifra 9 a unităţilor (V. 14), însă o posibilă restaurare a anilor de domnie în [4]9 este plauzibilă.

Revenind la textul stelei CGC 20512, reiese că în anul al 50-lea al domniei lui Antef al II-lea acesta stăpânea o regiunea întinsă, începând cu noma a X-a a Egiptului de Sus. Documentul pune accent pe cucerirea celei de-a VIII-a nome a aceleiaşi regiuni în urma luptelor duse împotriva dinastiei a X-a herakleopolitane.

Dacă avem în vedere textul stelei demnitarului Tjetji, Antef al II-lea a fost recunoscut faraon „…în sud până la Elephantine şi în nord până la Thinis…“, din noma a VIII-a a Egiptului de Sus. Un alt demnitar, Djari, cel care s-a luptat „împotriva casei lui Khety…“( suveran herakleopolitan) la vest de Thinis, a fost însărcinat de rege să „…procure hrană…în beneficiul acestei ţări, de la Elephantine până la noma aphroditopolitană…“.

Aceleaşi limite ale regatului lui Antef al II-lea apar şi în textul stelei unui alt demnitar, Rediukhnum , care însă nu aminteşte de numele acestuia. Documentul este important datorită faptului că precizează că Rediukhnum era în serviciul „suveranei Egiptului de Sus…“ Neferukait, soţia lui Antef al II-lea, şi mama viitorului faraon *Antef al III-lea. Limita nordică a regatului lui Antef al II-lea era denumită „Valea fericiţilor“(inet hesy), undeva la interferenţa nomelor a VIII-a şi a X-a a Egiptului de Sus. De aici reiese că Antef al II-lea era departe de a fi stăpânul întregului Egipt, fiind conducătorul unei dinastii locale, dar care totuşi se considera suveranul întregii ţări.

Activitatea edilitară a regelui este redusă dacă ţinem cont de faptul că a avut o domnie lungă. Cea mai veche construcţie de la Karnak se leagă de numele său. Mărturie în acest sens fiind o coloană descoperită destul de recent şi care poartă următorul text: „Antef cel mare, cel puternic, pe care l-a născut Neferu“.

De la Elephantine, mai precis din sanctuarul guvernatorului zeificat Heqaib, provine şi partea de jos a unei statui a regelui care poartă următorul text: „…Horus Uah-ankh, regele Egiptului de Sus şi de Jos, fiul lui Re, Antef…, îndrăgit de Satis, stăpâna Elephantinei, trăind etern ca şi Re“.

Probabil, o altă statuie descoperită în aceeaşi localitate, cu toate că este acefală şi anepigrafă, i se poate atribui, dacă ţinem cont de faptul că regele este redat în costumul de sărbătoare sed. Desigur, cei 49-50 de ani domnie, care justifică numele-Horus al faraonului („Cel durabil prin viaţă“/ Uah-Ankh /), i-a permis celebrarea jubileului sed.

Mormântul lui Antef al II-lea, ca şi cel al fratelui şi fiului său, se găseşte în necropola din vestul Thebei, la el-Tarif.

Sursa: Miron Cihó, Lexiconul Faraonilor