Cuceririle si descoperirile vechilor egipteni

Cuceririle si descoperirile vechilor egipteni

Teritoriul cultivabil al Egiptului (valea Nilului inferior şi delta sa) este înconjurat din trei părţi de deşerturi — al Nubiei (la sud), al Libiei şi Egipteano-Arabic; el este mai accesibil numai dinspre nord, din partea Mării celei mari (Mediterana).

Dar aceste bariere naturale au fost biruite cu cel puţin 3.000 de ani înaintea erei noastre. Încă de pe atunci, în textele cele mai vechi care au ajuns până la noi, Nubia, adică regiunea situată mai sus de prima cataractă a Nilului, este menţionată ca posesiune egipteană, de unde se aduceau mii de sclavi negri — bărbaţi şi femei — şi cirezi imense de vite.

Tot atunci egiptenii au început să construiască cetăţi de-a lungul istmului Suez, pentru a se apăra împotriva incursiunilor nomazilor arabi. Ei au descoperit şi au cucerit peninsula Sinai, unde au găsit zăcăminte importante de cupru şi piatră de construcţie, mai preţioasă şi mai trainică decât gresia din Nubia.

Egiptenii de pe timpul aşa-numitului Regat vechi, (cu peste 2.500 de ani î.e.n.) navigau pe vase cu pânze şi cu vâsle de-a lungul ţărmului răsăritean, asiatic, al Mării celei mari şi aduceau din Liban lemn de cedru.

S-ar putea spune că egiptenii „au descoperit Asia”, dacă acolo (cel puţin în Mesopotamia de sud) nu ar fi trăit pe atunci popoare care să fi lăsat documente scrise, încă în timpul Regatului vechi, posesiunile Egiptului în Nubia se întindeau până la cataracta a doua, iar expediţii pentru capturarea de sclavi negri, aur, fildeş şi lemn preţios erau trimise şi mai sus, pe cursul Nilului.

Mai târziu, pe la mijlocul mileniului al II-lea î.e.n., graniţa regatului egiptean trecea la sud de a cincea cataractă. La vest de Nil, egiptenii au supus foarte de timpuriu o parte din triburile libiene.

Egiptenii din Regatul vechi au efectuat călătorii lungi de-a lungul ţărmurilor Mării Roşii, spre sud, până în ţara Punt.

De acolo se aduceau în Egipt răşini aromatice de mare preţ (tămâie, smirnă etc.), care se obţin din copacii ce cresc în ţările situate la sud de Marea Roşie — din peninsula Somalia şi din „Arabia fericită” de sud-vest.

De aceea, ţara Punt poate fi socotită pe drept cuvânt ca fiind şi Somalia, şi Yemen sau poate chiar amândouă la un loc.

Egiptenii înşişi considerau pe bună dreptate ţara lor drept un „dar al Nilului”. Ştiau ei oare de unde vine cursul de apă, care, străbătând pustiul, dă viaţă pământului lor şi de unde provine mâlul atât de fertil? Probabil că nu.

Herodot scrie despre aceasta următoarele: „N-am putut afla nimic despre natura Nilului, nici de la preoţi” şi nici de la altcineva… deşi am întrebat de ce se deosebeşte Nilul atât de mult prin proprietăţile sale naturale de celelalte râuri…

În ceea ce priveşte izvoarele Nilului, nici unul dintre cei cu care am stat de vorbă… nu mi-a spus că le-ar cunoaşte…” (II, 19,28).

Egiptenii ştiau însă cu precizie că şi la sud de Nubia, dincolo de cataracte, se află regiuni populate, în care trăiesc oameni negri.

Încă din perioada Regatului vechi se stabilise o strânsă legătură cu aceste ţinuturi tropicale şi cunoaştem chiar şi numele unui demnitar egiptean — Hirhuf, care îşi atribuia descoperirea ţării sudice Yam, de unde adusese „tămâie, lemn de abanos, piei de pantere, fildeş şi tot felul de alte lucruri alese…”.

Sursa: Istoria Descoperirilor Geografice, I.P Maghidovici