Prima încercare de împărţire a uscatului în continente

Prima încercare de împărţire a uscatului în continente

Rolul grecilor antici în istoria descoperirilor geografice este foarte mare. Tot ce au făcut în această privinţă străvechile popoare din Orientul apropiat s-ar fi uitat, dacă grecii nu ar fi preluat de la ele materialul geografic, nu l-ar fi unificat şi sintetizat şi nu l-ar fi transmis urmaşilor.

De altfel, prima încercare de sinteză geografică, şi anume împărţirea uscatului în continente, a fost şi ea probabil preluată de greci de la popoarele civilizate din Orient.

Tales, originar din oraşul ionian Milet, situat în Asia mică (secolul al VI-lea î.e.n.), este considerat ca întemeietorul ştiinţelor naturii şi al geografiei greceşti. Elevului lui Tales, Anaximandru, i se atribuie întocmirea primei hărţi geografice.

Geografii din Milet au fost cei dintâi care au introdus noţiunea de continent şi denumirile de Europa şi Asia. Mai târziu, la acestea s-a adăugat un al treilea continent pe care grecii l-au numit „Libia”; romanii numeau la început Africa (Afriga) numai acea parte a Africii de nord-vest care se află în vecinătatea strâmtorii Tunisiei.

Originea denumirilor de „Europa” şi „Asia” era de mult uitată în epoca lui Herodot. Astăzi, ele sunt considerate de obicei ca derivând de la cuvintele asiriene „asu” (răsărit) şi „ereb” (apus).

Unii geografi din antichitate considerau fluviul Phasis (Rion) ca graniţă între Asia şi Europa, iar alţii fluviul Tanais (Don); despre ţările aflate la răsărit de Herodot bazinul Mării Negre şi al Mării Azov, grecii aveau prea puţine informaţii pentru a stabili aici graniţele continentelor.

Herodot râdea de cei care înfăţişau pământul ca un disc udat din toate părţile de „râul Ocean”. Este interesant că el contesta autoritatea lui Homer în materie de geografie, în timp ce cu cinci secole mai târziu, Strabon îl apăra cu căldură pe Homer ca geograf.

Trebuie subliniat că Herodot nu este de acord că ar exista un râu Ocean, dar recunoaşte că o mare unică desparte Europa de Libia şi udă Libia (Africa) şi Asia cel puţin la apus şi la sud. El nu ştie ce se află dincolo de „Marea de Sud” sau „Marea Eritreică” şi de aceea nici nu vrea să discute despre aceasta.

El nu ştie unde se termină şi dacă se termină undeva Europa la apus, iar „pustiul Indian” la răsărit şi de aceea nu vorbeşte despre aceasta: „Despre marginile apusene ale Europei nu pot spune nimic precis… Cu toate silinţele mele, n-am găsit nici un om care să-mi confirme că ar fi văzut cu ochii lui, că de cealaltă parte a Europei ar mai exista încă o mare” (III, 115).

Herodot cunoaşte în linii generale numai acele regiuni ale Asiei care făceau parte, în timpul său, din regatul Persiei. „Până în India — spune el — Asia e locuită; dar mai departe, spre răsărit, se întinde un pustiu ale cărui caracteristici nu le cunoaşte nimeni” (IV, 40). Herodot numeşte Asia numai partea de sud-vest a continentului asiatic, şi anume Arabia cu Siria, Asia mică cu podişul Armeniei, Mesopotamia, podişul Iranului şi India de nord-vest.

La răsărit de aceasta din urmă, el plasează un pustiu necunoscut; la nord de „Asia” indicată de el se află Europa, iar la apus Libia, pe care o consideră foarte întinsă şi pe care o leagă de Asia printr-un „cap îngust” (istmul Suez).

„… Libia este aşezată pe un alt cap (peninsulă) şi urmează imediat după Egipt. Lângă Egipt acest cap este îngust…” (IV, 41). Herodot nu cunoştea, bineînţeles, numele de „Africa”, apărut mai târziu. El considera Libia drept o peninsulă („cap”), ale cărei dimensiuni nu le cunoştea.

Şi, întrucât, după el, Asia se mărgineşte la nord cu râul Arax şi cu marea Caspică, iar la răsărit cu pustiul Indian, el trage următoarea concluzie absolut firească: „în ceea ce priveşte lungimea, Europa este egală cu celelalte două continente, iar ca lăţime, ea nici nu poate fi comparată cu Asia şi cu Libia” (IV, 42).

Sursa: Istoria Descoperirilor Geografice, I.P Maghidovici