Descoperirea şi colonizarea de către ruşi a nordului European

Descoperirea şi colonizarea de către ruşi a nordului European

Locuitorii dependenţi („smerzii”) din Novgorod şi robii boierilor („holopi sboi”) au descoperit şi au fost primii care au colonizat ţărmurile Europei de nord.

Ei au deschis spre ele drumuri, au organizat acolo vânătoarea şi pescuitul şi s-au aşezat pe cursurile inferioare şi la gurile râurilor, „formând un fel de oaze ruseşti printre pădurile nelocuite” (S. F. Platonov).

Căile de nord-est. Locuitorii din Novgorod coborau pe râul Volhov până la lacul Ladoga; apoi ieşeau pe râul Svir spre lacul Onega şi mai departe, către nord, de-a lungul ţărmurilor de apus sau răsărit ale lacului; aci au organizat „o cale de corăbii pe lacul Onega de ambele părţi prin pogosturi” (adică de-a lungul ţărmurilor din sat în sat).

De pe ţărmul răsăritean al lacului Onega, ei mergeau mai departe, spre nord-est, folosind mai cu seamă căile de apă. Pe acolo nu existau drumuri de care.

Chiar şi vara înaintarea era foarte anevoioasă: „sunt nenumărate mlaştini şi lacuri care trebuie trecute în multe locuri”. Prima cale a fost organizată pornindu-se de la lacul Onega peste râul Vodla şi peste un afluent al lui din dreapta.

Pe aici locuitorii Novgorodului ajungeau la lacul Ken, iar pe râul Ken, la Onega (mai jos de praguri); apoi coborau pe Onega spre Marea Albă sau treceau pe cursul superior al râului Emţa, ajungând până la Dvina de nord.

Cel de-al doilea drum pornea de la râul Vîtegra, prin lacul cu scurgere Lacia, spre Onega, de unde se deschideau aceleaşi căi către Dvina de nord şi către mare.

Al treilea drum ducea de la extremitatea nordică a lacului Onega, printr-un lanţ de lacuri mici, spre lacul Vig, la „pogosturile de dincolo de Onega” pe râul Vîg, spre Suma şi Niuhcia, de-a dreptul la ţărmurile golfului Onega.

Calea de nord-vest pornea de la orăşelul Korelî (astăzi Prioziorsk). aparţinând Novgorodului, situat pe ţărmul vestic al lacului Ladoga, spre „pogosturile lapone”, la „sălbatica lop” (astăzi raioanele apusene ale R. S. S. Autonome Karelă), iar de acolo spre coasta Karelă de la marea Albă.

Nu se ştie când au început locuitorii din Novgorod să înainteze spre nord. După cum se arată în „Nacialnaia letopis”1, locuitorii din Novgorod, încă de la sfârşitul secolului al XI-lea, vizitau Peciora, regiunea cea mai îndepărtată de ei din Europa de nord. De aceea se poate presupune că ei ajunseseră până la marea Albă încă mai înainte.

Robii boierilor (holopi-sboi) ajungeau la ţărmul mării pe una dintre căile indicate mai sus. Cu bărcile lor numite „uşkui”, de unde vine şi numele lor de „uşkuinici”, ei pluteau pe mare şi urcau pe cursul râurilor până la primele praguri.

Acolo unde erau condiţii prielnice pentru pescuit, vânătoare etc. ei ocupau terenuri în folosul boierilor lor. În felul acesta au luat naştere aşezările nordice ale Novgorodului; instalaţii pentru sărarea peştelui, aşezări de pescari, aşezări ale vânătorilor de şoimi etc.

După aceste aşezări ale pescarilor şi vânătorilor oare aparţineau boierilor, au apărut aşezări de agricultori în locurile unde, în condiţiile de atunci, era posibilă cultivarea pământului. Robii boierilor au supus la nord-vest pe kareli şi pe saami, sau lopari („copiii kareli” şi „lopii sălbatici”), iar la nord-est pe nenţi („samoiezi”) şi i-au obligat să lucreze pentru stăpânii lor.

În urma robilor boiereşti au pornit spre nord şi mici meşteşugari, ţărani şi călugări. Aceştia s-au aşezat între kareli şi saami. Între noii veniţi şi locuitorii de baştină ai ţinutului n-a existat vrajbă din pricina loturilor de pământ, căci pământul ajungea pentru toţi; ruşii, karelii şi saamii se aşezau pe loturi mici de pământ şi le lucrau singuri sau în cete.

Deosebirile dintre noii veniţi şi locuitorii de baştină dispăreau destul de repede. Boierii acaparau pământuri în special pe coastele Letni şi Pomorie. Ţăranii se aşezau de obicei la oarecare distanţă de mare, pe râul Onega şi mai ales pe Dvina de nord şi pe afluenţii ei de pe stânga. Pe Dvina se aflau şi mulţi colonişti din Ţinuturile „de jos”.

Sursa: Istoria Descoperirilor Geografice, I.P Maghidovici; în româneşte de: Ion Vlăduţiu şi M. Leicand