Adamclisi
Adamclisi
Adamclisi – loc în Dobrogea (numită de greci şi latini Scythia Minor), România, unde s-a desfăşurat în 101-102 d.H. una dintre cele mai crâncene bătălii dintre daci şi romani.
Decebal, aliat cu triburi de geţi din sudul Dunării (numită de greci Istros), veghea spaţiul dinspre nord-estul Dobrogei, în vreme ce romanii au venit cu două armate, una dinspre sud, traversând fluviul, iar alta cu ambarcaţiuni, pe apă.
Acolo au fost ucişi 4000 de romani cu şeful oştirii cu tot. În final însă romanii au ieşit biruitori. În amintirea acestei bătălii a fost construit în acel loc monumentul Tropaeum Traiani.
Metopele originale ale monumentului se află expuse la muzeul tomitan (mozaic) din Costanţa. Romanii obţineau astfel controlul asupra gurilor Dunării şi Mării Negre (Pontul Euxin), după ce obţinuseră şi controlul asupra Porţilor de Fier, integrând astfel Dacia spaţiului roman, deoarece împăratul Traian intenţiona să asigure graniţa răsăriteană a Imperiului – ceea ce a şi făcut, cucerind în 106 d.H. zona de la răsăritul Iordanului, unde se afla Petra, vestita cetate nabateeană.
Adevărul este că nemulţumirile popoarelor cucerite crescuseră într-atât, încât aduseseră la lumina zilei creştinismul, fapt care ameninţa însuşi fundamentul imperiului. Iar lumile vechi, ca aceea a dacilor şi semiţilor, contiunuau să-şi apere identitatea în virtutea unui nexus ce lega spaţiul geto-dacic şi tracic de Asia Minor, Sciţia, Sarmaţia.
Sursa: Ecaterina Ţarălungă, Istoria civilizaţiilor